Pastă de avocado folosită ca maioneză de post

de Maria Udrea
9489 vizualizări
Pastă de avocado folosită ca maioneză de post

Am încercat câteva variante de „maioneze de post”, dar pot să vă spun că această pastă de avocado folosită ca maioneză de post, mi-a plăcut cel mai mult dintre toate.

Rețeta o știam de mult, de la bucătărașii mei drăgălași, însă nu am testat-o până acum.

Bine, eu am preparat-o după gustul meu, nu am respectat o anume rețetă.

Fiecare poate jongla cu ingredientele după preferințe.

Ingrediente

  • 2 avocado bine coapte
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • 2 căței de usturoi
  • 1 linguriță muștar cu miere
  • 2 lingurițe muștar cu hrean
  • 1 lingură apă minerală
  • 50 ml ulei
  • sare
  • piper alb

Mod de preparare

Pregătim avocado

Se taie avocado în două.
Se înlătură sâmburele, iar cu o lingură se scobește interiorul și se stropește imediat cu zeama de lămâie, pentru a nu oxida.
Miezul de avocado se pune în recipientul unui blender, împreună cu cei doi căței de usturoi curățați, o lingură de ulei și una de apă minerală și se transformă în pastă.

Preparare pastă de avocado folosită ca maioneză de post

Se transferă, apoi, conținutul din recipient într-un bol.
Se adaugă muștarul și se picură ulei ca la maioneză, amestecând intens.
Se pune ulei, atât cât să rezulte o pastă nu foarte subțire, de consistența maionezei.
Se asezonează cu sare și piper alb, iar dacă mai este nevoie, se mai adaugă puțină zeamă de lămâie.
Acum, ideal ar fi fost să preparăm maioneza fară ca ingredientele să intre în contact cu metale, folosind o lingură de lemn, dar cu tehnica modernă, acest procedeu, chiar dacă este el mai sănătos, nu prea se mai folosește….
Apa minerală am adăugat-o pentru cremozitate și pentru a mai diminua din gustul intens de avocado.
Pasta de avocado este bună la salata orientală, salată de crudități, salată de vinete, etc.

[/preparare]

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.