Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe

de Maria Udrea
14410 vizualizări
Trei porții din prăjitura fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe

Pregătită cu o ocazie specială, de moș Nicolae, Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe, a fost o foarte apreciată și se cere repetată.

De când am descoperit pișcoturile cu cacao, de la Boromir, le tot includ în deserturi( vedeți AICI, o colecție), pentru că le dau o notă aparte, atât ca gust, cât și ca aspect.

Ocazia mea specială, de a pregăti Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe, a coincis cu provocarea de pe bucătăraș.ro, de a testa frișca Montare d’oro. Mi-a plăcut cum s-a comportat, cât de rapid s-a mixat, dar și ca gust.

Am folosit-o atât la crema de lapte, cât și la glazura de ciocolată.

Și am mai folosit un ingredient mai special: untul de cacao, care are o aromă deosebită și completează perfect textura cremei.

Am mai folosit unt de cacao și la aluatul acestor  Nuci umplute cu cremă de halva, dar, mai ales, îl folosesc la ciocolata de casă.

Trei porții din prăjitura fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe

Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe

Pregătită cu o ocazie specială, de moș Nicolae, Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi… Prăjituri cu foi pe dosul tăvii Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe European Printează
Porții: 30-35 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 4.8/5
( 4 vot(uri) )

Ingrediente

  • Aluat pentru foi pe dosul tăvii( 28/40 cm):
  • 2 ouă
  • 3 linguri ulei de cocos, solid
  • 3 linguri iaurt cremos
  • 75 gr zahăr
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1 vârf linguriță cu sare
  • 400 gr făină
  • Cremă de lapte cu frișcă:
  • 2 l lapte
  • 150 gr amidon
  • 50 gr făină
  • 100 gr zahăr
  • 1/4 linguriță sare
  • 150 g unt de cacao
  • 400 ml frișcă Montare d’oro
  • 32 pișcoturi cu cacao
  • Sirop:
  • 200 ml apă
  • 50 gr zahăr
  • 38 ml esență de rom
  • Glazură de ciocolată:
  • 100 ml frișcă Montare d’oro
  • 400 gr ciocolată amăruie
  • 2 lingurițe esență de mentă
  • În plus:
  • 250 gr dulceață de afine

Mod de preparare pentru prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe

Pregătim aluatul de foi pe dosul tăvii

Amestecăm ouăle cu puțină sare și zahărul.
Adăugăm iaurtul și uleiul de cocos și omogenizăm compoziția.
Amestecăm puțină făină cu praful de copt și bicarbonatul și încorporăm amestecul în compoziția de mai sus.
Nu este nevoie să stingem bicarbonatul înainte, pentru că îl va ajuta iaurtul să se activeze.
Adăugăm, treptat și restul de făină, atât cât să rezulte un aluat nelipicios, dar nu foarte ferm.
Cantitatea de făină poate să difere, am mai spus asta, în funcție de celelalte ingrediente folosite, dar nu cu mai mult de plus sau minus 50 gr.
Acoperim aluatul cu folie și îl lăsăm la odihnit 15 minute, la loc răcoros, timp în care pornim cuptorul la 180 de grade.
Apoi, împărțim aluatul în două părți și întindem două foi de dimensiunea tăvii de copt.
Le coacem, pe rând, pe dosul tăvii ușor unsă cu ulei și tapetată cu făină, pentru 4-5 minute, la 180 de grade.

Pregătim crema de lapte cu frișcă pentru rețeta Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe.

Amestecăm amidonul cu făina și diluăm amestecul cu puțin lapte rece, atât cât să devină cursiv.
Restul de lapte îl aducem la punctul de fierbere, adăugând și puțină sare și zahărul.
Apoi, îl turnăm, în fir subțire, peste amestecul de făină și amidon, amestecând intens, până la omogenizare.
Fierbem crema de lapte până se îngroașă ca o budincă.
Topim untul de cacao, care este plăcut aromat și îl încorporăm rapid în crema de lapte, după stingerea focului.
Untul de cacao este foarte casant și necesită topire înainte de încorporare în creme, pentru că imediat se solidifică.
Așezăm o folie direct peste cremă și o dăm la rece.
După răcire, încorporăm în ea frișca bătută, pentru a da cremozitate cremei de lapte.
Nu am considerat necesar să adaug alte arome, deoarece mi-a plăcut aroma de cacao de la unt.

Asamblăm Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe.

Așezăm prima foaie de aluat în tavă și întindem peste ea dulceața de afine.
Peste aceasta întindem jumătate din crema de lapte cu frișcă.
Trecem pișcoturile, pentru o fracțiune de secundă, prin siropul rece, preparat prin fierberea apei cu zahărul șu adăugarea esenței la final.
Le așezăm peste crema de lapte cu frișcă și le acoperim cu restul de cremă.
Așezăm deasupra a doua foaie de aluat fraged și o presăm ușor peste cremă.
Acoperim tava cu folie, apoi așezăm o greutate peste ea, un tocător, un atlas sau dicționar.
Dăm Prajitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe la rece pentru cel puțin 6 ore, sau de pe o zi pe alta, pentru a se frăgezi foile.

Pregătim glazura de ciocolată și decorăm Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe.

Punem într-un vas, pe baie de aburi, frișca lichidă și ciocolata ruptă și amestecăm intens până se topește ciocolata și se omogenizează glazura. La final adăugăm esența.
Turnăm glazura de ciocolată, fierbinte, peste Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe și o întindem uniform folosind o spatulă de tort.
Dăm din nou prăjitura la rece până se întărește glazura, apoi o putem porționa frumos.
Când glazura se mai temperează puțin, trasăm niște onduleuri peste ea cu furculița, sau cu o spatulă zimțată, pentru un aspect plăcut.

Prăjitura Fantezie cu pișcoturi de cacao și foi albe, are o combinație minunată de arome.

Avem aromă de cocos de foile albe, rom de la pișcoturi, mentă de la glazură, iar crema este tare gustoasă, de la untul de cacao și frișca Montare d’oro.
Bineînțeles că aromele le poate alege fiecare după propriile gusturi.
În speranța că vă va încânta ideea acestei rețete de prăjitură delicioasă și aspectuoasă, și vă va folosi drept sursă de inspirație, vă doresc de pe acum, spor la preparat și poftă bună!

Dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.