Dovleci din aluat umplut cu dovleac plăcintar

de Maria Udrea
8130 vizualizări
Dovleci din aluat umplut cu dovleac plăcintar

Pentru desertul de weekend, m-am încumetat și am preparat rețeta Dovleci din aluat umplut cu dovleac plăcintar.

Este puțin de muncă la ei, dar merită efortul, pentru că foarte gustoși și frumoși au ieșit!

Aveam rețeta salvată mai de mult, de pe bucătăraș.ro, site-ul meu de suflet cu o inepuizabilă sursă de inspirație. Abia am așteptat sezonul dovlecilor plăcintari să o pot prepara. Nu am respectat întocmai rețeta, dar am preluat ideea și mulțumesc pe această cale Andrei, userul care a postat-o!

Sunt de mare efect acești dovleci din aluat dospit, îi putem pregăti, pentru copii de Halloween.

Din categoria deserturilor cu dovleac găsiți pe blog si:

Dovleci din aluat umplut cu dovleac plăcintar

Dovleci din aluat umplut cu dovleac plăcintar

Pentru desertul de weekend, m-am încumetat și am preparat rețeta Dovleci din aluat umplut cu… Cornuri si aluaturi de casa Dovleci din aluat umplut cu dovleac plăcintar European Printează
Porții: 12 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 2 vot(uri) )

Ingrediente

  • 850 gr dovleac plăcintar, răzuit
  • 150 gr zahăr
  • 1/2 linguriță de scorțișoară
  • 550 gr făină
  • 1 ou
  • 3,5 gr drojdie uscată +1 linguriță zahăr
  • 125 gr unt cu 82% grăsime
  • 100 ml lapte cald
  • 1 lingură cu vârf de smântână
  • 1 vârf de linguriță cu sare
  • 2 lingurițe esență de vanilie
  • 1 gălbenuș + 1 lingură de lapte, pentru uns
  • migdale pentru a imita codițele
  • zahăr pudră cu aromă de vanilie, pentru decor
  • sfoară mai groasă pentru legat dovlecii

Mod de preparare

Iată cum preparăm rețeta Dovleci din aluat umplut cu dovleac plăcintar!

Mai întâi caramelizăm dovleacul răzuit cu zahărul până se pătrunde bine.
Cernem 500 gr de făină într-un bol și facem o adâncitură la mijlocul ei.
Punem acolo drojdia uscată, cu o linguriță de zahăr și puțin lapte cald. Amestecăm pentru omogenizare și lăsăm drojdia să se activeze 8-10 minute. Între timp, amestecăm oul cu un praf de sare, adăugăm smântâna și untul moale.
Când drojdia este activată, adăugăm peste ea 200 gr din răzătura de dovleac, caldă și amestecul de ou cu smântână. Începem să încorporăm făina, amestecând bine toate ingredientele și turnând, treptat și restul de lapte călduț. Frământăm aluatul, mai întâi în bol, cu mixerul, sau cum suntem obișnuiți. Apoi îl mai frământăm pe masa de lucru înfăinată, până obținem un aluat compact, nu foarte ferm, dar nelipicios. Vom adăuga făină doar până când aluatul nu mai este lipicios.
Lăsăm aluatul la odihnit 20-30 de minute, apoi îl modelăm într-un rulou și decupăm din el 11 rondele. 10 rondele le-am folosit pentru modelarea dovlecilor și o rondea, ceva mai mică, pentru modelarea codițelor. Codițe care au dispărut înainte de a face eu pozele pentru prezentarea finală. :))))) Așa se întâmplă când ai niște pofticioși pe lângă tine. :))

Modelăm și coacem minunații Dovleci din aluat umplut cu dovleac plăcintar.

Pornim cuptorul la 180 de grade.
Întindem fiecare rondea de aluat într-o foaie subțire de 5-6 mm și de formă circulară.
Punem câte o lingură mai cu vârf din dovleacul răzuit, amestecat cu scorțișoară și ridicăm marginile aluatului peste acesta. Modelăm aluatul în mâini, într-o bilă, așa încât umplutura să fie bine acoperită.
Decupăm din sfoară  cam câte 100 cm pentru fiecare bilă de aluat și trecem sfoara prin făină.
Întindem sfoara pe masă și așezăm bila de aluat, la jumătatea acesteia, cu partea neuniformă în jos.. Apoi legăm bila de aluat cu sfoara în 8 părți, aproximativ egale. ( a se urmări pozele pentru a înțelege modul de legare!).
Așezăm dovlecii din aluat în tava tapetată cu hârtie de copt, la distanțe de aproximativ 2 cm.
Dăm tava la cuptor pentru aproximativ 35 de minute, sau până când dovlecii sunt rumeniți.
Aluatul pentru codițe l-am modelat în mici fâșii pe care le-am prăjit în ulei încins.
Lăsăm dovlecii să se răcească, apoi tăiem sforile cu o forfecuță și le îndepărtăm cu grijă, să nu se deformeze dovlecii.
Îi pudrăm cu zahăr cu aromă de vanilie și îi servim cu poftă, alături de cei dragi.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

1 comentariu

Gabriela Gheorghe 6 octombrie 2021 - 9:27

Perfect!!!!

Răspuns

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.