Pleurotus la tigaie cu usturoi și mămăliguță

de Maria Udrea
61 vizualizări
Pleurotus la tigaie cu usturoi și mămăliguță

Pentru o zi de post și nu numai, aceste ciuperci pleurotus la tigaie cu usturoi și mămăliguță sunt chiar potrivite.

Adevărul este că am poftit la ghebe cu usturoi, dar negăsind ghebe, am luat pleurotus de care găsim mai tot timpul în comerț.

Au mers de minune pentru o cină de post, dar merg perfect și ca garnitură la o friptură de pește.

Cum în acest post, postul Crăciunului, sunt multe zile cu dezlegare la pește, îl putem combina cu multe alte ingrediente.

Iar în acest weekend, l-am combinat cu aceste ciuperci cu usturoi, dar și cu legume trase la tigaie.

Cât despre ciupercile pleurotus, cel mai des pregătim din ele Această Rețetă de ciorbă de ciuperci pleurotus cu piept de pui.

Este renumita ciorbă falsă de burtă, pe care majoritatea o îndrăgim.

Ar mai fi mers combinate cu păstăi de fasole verde și usturoi, așa cum am combinat AICI, ghebele.

Rețeta de ciuperci pleurotus la tigaie cu usturoi și mămăliguță

În comparație cu ghebele, ciupercile pleurotus nu trebuiesc prefierte înainte. Se pătrund mai rapid, însă cozile rămân puțin mai al dente.

Nouă ne-au plăcut, așa că recomand cu drag rețeta! Se prepară ușor, cu doar câteva ingrediente și conferă sățietate.

Iar pentru cei care nu țin post, un cub de unt adăugat spre final, le face mai cremoase și mai gustoase.

Găsiți pe blog mai multe rețete de ciuperci, de la aperitive, pizza, supe și ciorbe, mâncăruri scăzute, dar și zacuscă.

Puteți urmări rețetele mele și pe pagina de Facebook, dar vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Pleurotus la tigaie cu usturoi și mămăliguță

Pleurotus la tigaie cu usturoi și mămăliguță

Pentru o zi de post și nu numai, aceste ciuperci pleurotus la tigaie cu usturoi… Mâncăruri de post Pleurotus la tigaie cu usturoi și mămăliguță European Printează
Porții: 4 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 1 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • 750 gr ciuperci pleurotus
  • sare și piper
  • 2-3 linguri de ulei
  • 1 ceapă
  • 2 căpățâni de usturoi
  • pătrunjel verde
  • 350 gr mălai
  • 1500 ml apă

MOD DE PREPARARE

Ciupercile pleurotus se clătesc în apă, chiar dacă sunt curate și se scurg presându-le ușor în mâini, pentru a nu le strivi razele.

Eu iau ciuperci pleurotus de la Lidl, sunt destul de curate, dar tot le mai trec prin jet de apă.

Îndepărtăm partea mai tare de la codițe, apoi feliem mai grosier și ciupercile și codițele.

Punem ulei într-o tigaie adâncă la încins și adăugăm o ceapă curățată și tocată în fâșii.

Nu lăsăm ceapa decât să își schimbe puțin aspectul, apoi adăugăm ciupercile feliate.

Ceapa le va da gust bun și practic se va transforma în sos pe parcursul tratamentului termic.

Mai adăugăm și 2 căței de usturoi curățați și tocați rondele. Și aceștia vor influența ușor gustul ciupercilor.

Presărăm și puțină sare peste ciuperci. Sarea va ajuta ciupercile să-și lase lichidul în tigaie.

Lăsăm ciupercile să se preparae la foc mediu, până se evaporă tot lichidul pe care îl vor lăsa. Trebuie să se formeze și lichid pentru a se pătrunde ciupercile bine.

Putem să plusăm cu puțină apă, sau supă de legume, dacă avem.

Spre final, mai adăugăm o priză de sare și una de piper.

Între timp, pregătim și un mujdei și o mămăliguță clasică.

Curățăm usturoiul și îl pisăm în mojar, amestecat cu sare grunjoasă. Adăugăm peste usturoiul bine pisat 1-2 lingurițe din sosul din tigaie, sau ulei.

Pentru mămăliguță, punem apa la fiert, iar când atinge punctul de fierbere, adăugăm și o linguriță de sare și amestecăm până aceasta se topește.

Adăugăm o mână de mălai și din nou amestecăm. Când mălaiul se hidratează și începe din nou să fiarbă, adăugăm în ploaie și restul de mălai, amestecând continuu.

De acum amestecăm constant până când mălaiul este bine fiert și avem o mămăliguță bună de răsturnat pe platou.

Noi preferăm mămăliguța mai moale.

Servim ciupercile pleurotus la tigaie cu usturoi și mămăliguță, presărate cu pătrunjel verde, tocat mărunt.

Să vă fie de folos!

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

1 comentariu

Macrou file în crustă de mălai - Rețete pentru toate gusturile 21 noiembrie 2020 - 21:24

[…] Mâncăruri de post Vegetariene Tot Mâncăruri de post […]

Răspuns

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: