Bulion de ardei Kapia și gogoșari

de Maria Udrea
1225 vizualizări
Bulion de ardei Kapia și gogoșari în borcane și într-un bol de sticlă

Pentru că îmi place să am o cămară bogată peste iarnă, prepar mai multe feluri de conserve de roșii, de ardei sau de alte legume. De data aceasta vreau să vă prezint rețeta mea de Bulion de ardei Kapia și gogoșari.

Chiar dacă prepar foarte multe conserve de roșii, nu lipsesc nici cele de ardei. Îmi plac foarte mult ardeii, indiferent de tipul acestora, pentru că oferă preparatelor atât gust cât și culoare și consistență. Cel mai mult îmi plac gogoșarii. Sunt mai gustoși și mai cărnoși.

Pe lângă rețetele de gogoșari murați în oțet mai prepar și gogoșari umpluți cu varză la borcan, pentru iarnă. Sunt printre murăturile noastre preferate.

Mai folosesc gogoșarii și copți în zacuscă, împreună cu ardeii capia, dar și la salata de ardei copți. Găsiți pe blog și o rețetă de ardei copți la borcan pentru iarnă. Pun și câteva pachete de ardei copți la congelator, dar pentru a nu ocupa mult spațiu îi mai conserv și la borcan.

Și tot din categoria rețetelor în care folosesc mulți ardei, vă recomand de pe blog rețeta de aperitiv cu vinete coapte și ardei copți. Este deosebit acest aperitiv, mai simplu decât zacusca, dar foarte gustos.

Cum preparăm rețeta de bulion de ardei Kapia și gogoșari

Rețeta acestui bulion se prepară foarte simplu și rapid. Însă, ca orice rețetă, are și aceasta câteva trucuri de care va trebui să ținem cont.

În primul rând va trebui să fierbem bulionul într-o cratiță mai înaltă, pentru că în timpul fierberii acesta sare. Nu umplem cratița așa cum procedăm la bulionul de roșii. Umplem doar 3/4 din capacitatea ei. Bulionul de ardei va fi foarte consistent de la început.

Ardeii se trec prin mașina de tocat după curățare, sau se mărunțesc cu robotul. Nu se adaugă apă sau alte lichide, doar ardei și sare. Optăm pentru sarea specială pentru murături, neiodată, pentru siguranța conservării optime.

Bulionul de ardei va fierbe într-un timp mai scurt. Ardeii sunt printre legumele care se pătrund foarte rapid în timpul procesului termic. Nu îi fierbem în exces, mai ales dacă dorim un bulion plăcut colorat. În plus, dacă îi fierbem timp îndelungat își vor pierde și proprietățile.

Dacă folosim ardei foarte sănătoși îi putem coace înainte. Bulionul va ieși mult mai gustos, iar conservarea va fi și mai sigură. În plus, va fierbe mult mai rapid.

Dar, eu folosesc pentru bulionul de ardei acei ardei care au câte o pată de stricăciune sau nu sunt atât de cărnoși pentru a-i supune coacerii.

Dacă dorim bulionul ușor picant, strecurăm și un ardei iute, de culoare roșie, printre ardeii Kapia și gogoșari.

Borcane umplute cu bulion de ardei Kapia și gogoșari Bulion de ardei Kapia și gogoșari în borcane și într-un bol de sticlă

Dacă și voi adorați gustul ardeilor în preparate, găsiți pe blog foarte multe rețete cu ardei, de unde vă puteți inspira.

Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de bulion de ardei Kapia și gogoșari.

Bulion de ardei Kapia și gogoșari în borcane și într-un bol de sticlă

Bulion de ardei Kapia și gogoșari

Printează
Porții: 12 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 8 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • 3 kg ardei Kapia și gogoșari
  • 1 lingură de sare pentru murături.

MOD DE PREPARARE

În primul rând spălăm bine ardeii, îi ștergem bine, îi secționăm și îi curățăm de cotoare, nervuri și semințe. Nu este necesar să clătim ardeii în interior pentru a nu-i îmbiba cu apă. Îi clătim doar dacă au fost sparți, sau au avut stricăciuni prin interior.

După curățare tocăm ardeii în bucăți mai mici și îi trecem prin mașina de tocat sau îi mărunțim cu ajutorul robotului.

Îi adăugăm într-o cratiță mai mare și îi punem la fiert. Setăm focul între mediu și mare pentru a fierbe ardeii mai rapid. Dacă îi vom fierbe la foc de intensitate mică, riscăm să își modifice culoarea.

Fierbem bulionul de ardei până când se reduce la jumătate. Adăugăm sare după ce înlăturăm spuma care se formează la suprafața bulionului. Amestecăm intens după ce adăugăm sare, pentru a se dizolva rapid. Eu am fiert bulionul de ardei timp de 40 de minute.

Sterilizăm borcanele și capacele și punem pasta de ardei fierbinte în ele cât sunt fierbinți. Închidem bine capacele și acoperim borcanele cu o pătură groasă. Le lăsăm acolo până când se răcesc bine, apoi le etichetăm și le depozităm în cămară.

Colaj de poze cu pașii de preparare ai bulionului de ardei Borcane umplute cu bulion de ardei Kapia și gogoșari Bulion de ardei Kapia și gogoșari în borcane și într-un bol de sticlă Bulion de ardei Kapia și gogoșari în borcane Bulion de ardei Kapia și gogoșari în borcane și într-un bol de sticlă Bulion de ardei Kapia și gogoșari în borcane și într-un bol de sticlă

Acest bulion de ardei Kapia și gogoșari poate fi folosit la orice mâncare scăzută, la supe și ciorbe, dar și la sosuri.

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.