Foi fragede pentru prăjituri de post

de Maria Udrea
8447 vizualizări
Patru foi fragede pentru prăjituri de post

Pentru că am pe blog mai multe rețete de foi pe dosul tăvii pentru prăjituri de frupt, m-am gândit că este timpul și pentru rețeta de foi fragede pentru prăjituri de post. M-am gândit și eu, dar mi s-a cerut rețeta în repetate rânduri și nu o aveam editată pe blog.

Cu toate că am rețete cu prăjituri de post cu foi fragede, coapte pe dosul tăvii, se cerea și o rețetă separată, doar cu foile. Fiecare le poate umple cu cremele preferate.

Vedeți aici și o rețetă de prăjitură de post cu cremă caramel și unt de arahide. Foile fragede sunt preparate ca în rețeta de față. Iar crema caramel cu unt de arahide s-a combinat perfect cu ele.

Tot din categoria rețetelor de prăjituri de post cu foi fragede vă mai recomand de pe blog și mult adorata rețetă de prăjitură cu suc de roșii și cremă de grișEste una dintre cele mai apreciate prăjituri de post. Nu trece nicio perioadă de post fără să o prepar. Și deseori adaptez rețeta și cu alte creme – vedeți aici un exemplu, cu cremă de ananas.

Putem prepara orice cremă de post pentru foile fragede. Important este să avem contrast de gusturi și de culori pentru ca prăjitura să fie delicioasă și spectaculoasă. Le putem umple chiar și cu gem sau dulceață. Sau putem prepara o cremă cu fructe din compot. Transformăm fructele în piure, adăugăm și sucul și completăm cu făină sau cu amidon. Iese o cremă cu textură mai de jeleu.  Idei sunt destule, timp să avem să le punem în practică.

Cum preparăm rețeta de foi fragede pentru prăjituri de post

Foile de post conțin ingrediente simple și puține: apă, ulei, zahăr, făină și agenți de creștere și de frăgezire( praf de copt și amoniu sau bicarbonat de sodiu). Eu folosesc mai mult bicarbonatul de sodiu pentru că nu scoate miros înțepător precum cel de amoniu.

Au același efect de frăgezire. Praful de copt are rol în dezvoltarea aluatului în timpul coacerii, iar bicarbonatul și în dezvoltare, dar mai mult în frăgezire după umplerea cu cremă. Chiar dacă foile sunt casante după coacere, se vor înmuia după câteva ore de stat la rece, după umplerea cu creme.

Aluatul pentru foi fragede se mai poate prepara și cu margarină. Eu nu mai folosesc de mult margarina în prăjituri, cu toate că atunci când a apărut pe piață eram tare încântată de ea. Au urmat ulterior recenziile negative la adresa ei și am scos-o definitiv din alimentație.

Același aluat fraged îl mai putem folosi și la rețetele de cornulețe sau de nuci umplute.

Vedeți aici și o rețetă de nuci umplute cu cremă de biscuiți și gem, în varianta de post.

Dar mai găsiți pe blog și alte rețete cu aluat fraged de post, precum rețete de cornulețe, de plăcinte și prăjituri cu foi.

Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de foi fragede pentru prăjituri de post.

Patru foi fragede pentru prăjituri de post

Foi fragede pentru prăjituri de post

Printează
Porții: 4 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 15 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Pentru patru foi de 28/40 cm:
  • 200 gr zahăr
  • 200 ml ulei
  • 200 ml apă minerală carbogazoasă sau plată
  • 650-700 gr făină( + 50 gr pentru masa de lucru)
  • 2 lingurițe cu esență de vanilie
  • 7 gr praf de copt
  • 1/4 linguriță cu bicarbonat de sodiu
  • 1/4 linguriță cu sare.

MOD DE PREPARARE

Punem în bolul mixerului zaharul cu uleiul și le amestecăm până când se dizolvă zahărul. Apoi adăugăm apa minerală și esența și omogenizăm amestecul.

În alt bol amestecăm făina cu sarea, praful de copt și bicarbonatul de sodiu. Trecem acest amestec prin sită, apoi îl încorporăm, treptat, în amestecul lichid.

Frământăm aluatul pentru foi fragede pentru prăjituri de post, până când se desprinde de pe pereții bolului și devine compact și nelipicios. Nu va fi un aluat atât de ferm precum cel pentru pâine, ci ușor moale, dar nelipicios.

Aluat fraged de post pe o farfurie

Acoperim aluatul cu folie de prospețime și îl lăsăm la odihnit, la loc mai răcoros, pentru aproximativ o oră.

După ce aluatul s-a relaxat suficient, pornim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Împărțim aluatul în patru părți egale și le modelăm sub formă de bile.

Patru bile de aluat pentru foi fragede pentru prăjituri de post

Presărăm făină pe masa de lucru și întindem pe rând cele patru părți de aluat, cu ajutorul sucitorului, în patru foi de dimensiunile tăvii de copt. Cu ajutorul sucitorului transferăm câte o foaie de aluat pe dosul tăvii unsă cu ulei și presărată cu făină.

Foaie fragedă de aluat pe dosul tăvii, înainte de coacere

Putem folosi și hârtie de copt și întindem foaia de aluat direct pe ea.

Coacem fiecare foaie de aluat pentru foi fragede pentru prăjituri de post, timp de 4-5 minute, la 180 de grade Celsius.

Foaie fragedă coaptă pe dosul tăvii, pentru prăjituri de post Patru foi fragede pentru prăjituri de post

Le umplem cu cremă după ce se răcesc.

Prăjitură cu foi fragede și cremă caramel cu unt de arahide

Să vă fie de folos!

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.