Cremă de zahăr ars – rețeta copilăriei

de Maria Udrea
372 vizualizări
Cremă de zahăr ars secționată pe platou și o porție deasupra ei, pe o spatulă roșie

Printre rețetele de deserturi cu care ne răsfăța mama în copilărie se număra și rețeta de cremă de zahăr ars. Era unul dintre deserturile favorite de care nu ne săturam niciodată.

Cu toate că am preparat-o de atâtea ori, nu am editat până acum rețeta pe blog. Mi s-a părut că este o rețetă pe care toată lumea o știe. Mai apoi am primit critici că nu am rețeta pe blog. Și tot căutând pe google să văd câte rețete sunt, am constatat că sunt o mulțime de variante a acestui desert. Eu o să prezint rețeta veche, așa cum o preparau mamele în trecut.

Pe lângă acest desert, ne mai răsfăța mama în copilărie și cu celebrul salam de biscuiți. Și această rețetă a fost adaptată de-a lungul timpului, după gustul fiecăruia.

Vedeți aici rețeta clasică de salam de biscuiți, așa cum se prepara odinioară. Este rețeta simplă cu lapte, cacao, biscuiți populari, rahat multicolor și nuci. Mai am pe blog și alte variante, însă gustul copilăriei această rețetă îl reprezintă.

Și tot răsfoind caietul cu rețete, îngălbenit de vreme, mi-am amintit și de rețeta de prăjitură cu gem de prune și aluat răzuit. Și aceasta era una dintre favoritele noastre. O prepar și acum și are succes.

Ce ingrediente conține rețeta de cremă de zahăr ars

Această delicioasă ”cremă tremurată”, cum îi spuneam noi în copilărie nu trebuie să conțină altceva decât lapte, ouă și zahăr și un praf de sare. Ca și arome, zahărul vanilat se folosea în trecut, tot pe acela îl folosesc și azi. Am văzut rețete în care se adaugă și amidon sau făină. Eu o știu simplă, doar din ingredientele amintite.

Cremă de zahăr ars secționată pe platou și o porție deasupra ei, pe o spatulă roșie

Dar, nu aș refuza, de exemplu, o porție de tort cu mere și cremă de zahăr ars – vedeți aici rețeta. Este absolut delicios acest tort, l-am preparat de multe ori și eu, mai ales la sărbătorile de iarnă. Am mai preparat și rețeta de tort cu blat de pandișpan, cremă de zahăr ars și frișcă sau cremă de vanilie deasupra. A fost primul tort pe care eu l-am preparat. O să revin cât de curând și cu această rețetă pe blog, pentru că îmi lipsește.

Putem combina crema din zahăr ars cu diferite blaturi. Am combinat-o, de exemplu cu un blat de tort cu ciocolată.

Dar găsiți pe blog mai multe rețete de blat de tort, de unde îl puteți alege pe cel care vă inspiră mai mult.

Iar dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta clasică de cremă de zahăr ars.

Cremă de zahăr ars secționată pe platou și o porție deasupra ei, pe o spatulă roșie

Cremă de zahăr ars - rețeta copilăriei

Printre rețetele de deserturi cu care ne răsfăța mama în copilărie se număra și rețeta… Dulciuri diverse Cremă de zahăr ars – rețeta copilăriei European Printează
Porții: 8 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 11 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Pentru o cratiță cu diametrul de 28 cm:
  • 150 gr zahăr pentru caramelizat
  • 8 ouă de mărime medie
  • 1 litru de lapte proaspăt
  • 150 gr zahăr tos
  • 30 gr zahăr vanilinat
  • 1 vârf de linguriță cu sare.

 

 

MOD DE PREPARARE

Mai întâi vom fierbe laptele cu un praf de sare. Chiar dacă este lapte proaspăt s-ar putea să avem surprize cu el în timpul tratamentului termic și să se brânzească. Mama nu folosea niciodată lapte nefiert în rețetele de prăjituri, chiar dacă era lapte foarte proaspăt.

După fierbere, lăsăm laptele să se răcească. Între timp, caramelizăm cele 150 gr de zahăr în cratița în care vom coace crema de zahăr ars. Punem direct zahărul în cratița așezată pe ochiul aragazului, aprins la intensitate mică spre medie. Amestecăm cu o spatulă să nu se ardă zahărul pe margini, pentru că devine amar.

După ce s-a dizolvat tot zahărul îl împrăștiem uniform pe pereții cratiței, înclinând cratița în toate părțile. Lăsăm zahărul caramelizat să se răcească și să se întărească pe pereții cratiței.

Pentru a prepara compoziția pentru cremă de zahăr ars, amestecăm cele 8 ouă cu zahărul tos și zahărul vanilinat până când acestea se topesc. Apoi adăugăm treptat laptele răcit, în timp ce amestecăm pentru omogenizare.

Turnăm compoziția obținută în cratița cu zahărul caramelizat. Punem cratița în tava cuptorului pe care o umplem cu apă sau într-o altă cratiță mai mare în care punem apă. Această apă din tavă va ajuta zahărul caramelizat de pe pereții cratiței să se topească în timpul tratamentului termic.

Coacem delicioasa cremă de zahăr ars pentru 50-60 de minute, la 180 de grade Celsius.

Colaj de poze cu pașii de preparare ai cremei din zahăr ars

După coacere, o lăsăm să se răcească foarte bine în cratiță, apoi o răsturnăm pe platou. O mai punem puțin la rece și după ce o răsturnăm.

Crema din zahăr caramelizat pe un platou

Crema de zahăr ars este delicioasă servită rece.

Cremă de zahăr ars secționată pe platou și o porție deasupra ei, pe o spatulă roșie Cremă de zahăr ars secționată pe platou și o porție deasupra ei, pe o spatulă roșie

Spor și poftă bună!

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.