Mucenici muntenești sau mucenici fierți

de Maria Udrea
0 comentarii
Mucenici muntenești sau mucenici fierți

La noi, în zona de sud a țării este cunoscută rețeta de Mucenici muntenești sau mucenici fierți și mai puțin cunoscută rețeta de Mucenici moldovenești.

Mucenicii muntenești se pregătesc dintr-un aluat simplu din făină cu apă caldă și sare, opțional și cu puțin ulei.

Însă delicios la această rețetă este siropul în care se fierb mucenicii. Un sirop gros, foarte aromat și cu multă nucă.

Ingrediente

  • Pentru aluat de mucenici:
  • 500 gr făină
  • 250 ml apă fierbinte
  • 1 lingură ulei( opțional)
  • 1/4 linguriță sare
  • Pentru sirop:
  • 2,5 l apă
  • 250 gr zahăr
  • 250 gr nucă măcinată mai grosier
  • 2 lingurițe scorțișoară, pulbere
  • 3 lingurițe esență de vanilie
  • 3 lingurițe esență de rom
  • coajă rasă de lămâie și portocală, opțional
  • 1/4 linguriță sare

Mod de preparare

Pregătim aluatul pentru Mucenici muntenești sau mucenici fierți.

Punem apa la fiert și o lăsăm atât cât suportă degetul temperatura. Adăugăm în ea și sarea și uleiul.
Cernem făina într-un vas, turnăm apa ușor fierbinte peste ea și le amestecăm rapid până obținem un aluat nu foarte ferm, dar nelipicios.
Eu am folosit mixerul și l-am lăsat să frământe aluatul câteva minute.
Lăsăm aluatul să se odihnească aproximativ 15 minute, apoi îl întindem pe planșeta ușor înfăinată într-o foaie de aproximativ 5-6 mm grosime.
Cu ajutorul dispozitivului special decupăm sfințișorii sau mucenicii.
Așezăm decupajele în formă de 8 pe planșetă și le lăsăm să se usuce câteva ore bune. Eu i-am lăsat de seara până dimineața și i-am întors de pe o parte pe cealaltă. Este puțin migălos, dar merită efortul, pentru că vor fi delicioși.
Aluatul rămas după înlăturarea mucenicilor îl frământăm din nou și il întindem iar într-o foaie din care decupăm mucenici. Procedăm la fel până folosim tot aluatul.
Dacă nu avem dispozitivul de decupat, putem folosi două păhărele micuțe, de diametre diferite. Decupăm cercuri din aluat cu păhărelul mare, apoi, cu păhărelul mic mai decupăm odată interioarele cercurilor. Răsucim, apoi, decupajele realizând formele de opt. Este mai mult de muncă, ce-i drept, dar ideea este că se pot crea mucenici și fără dispozitiv special.

Pregătim siropul pentru Mucenici muntenești sau mucenici fierți.

Punem apa la fiert, într-un vas încăpător, împreună cu zahărul și sarea.
Amestecăm până când zahărul și sarea sunt diluate și lăsăm siropul să atingă punctul de fierbere.
Adăugăm mucenicii uscați și îi lăsăm să fiarbă 10-12 minute, până se ridică la suprafața siropului.
Adăugăm scorțișoara, coaja de lămâie și portocală, dacă folosim( eu nu am folosit) și nuca măcinată grosier.
Mai lăsăm mucenicii să fiarbă în acest amestec 5-6 minute, apoi stingem focul și adăugăm esențele.
Acoperim vasul și lăsăm delicioșii mucenici muntenești sau mucenici fierți să se aromatizeze și să se hidrateze bine.
Și nuca se va hidrata în siropul fierbinte și va îngroșa consistent siropul.
Servim mucenicii fie calzi, fie reci, sunt delicioși în ambele variante.

Puteți urmări rețetele mele și pe pagina de Facebook, dar vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram.

 

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.