Prăjitura Mimoza – Dulcineea – Albinița

de Maria Udrea
1 comentariu
Porții de prăjitură Mimoza decorate cu zahăr

Nu de mult v-am prezentat rețeta mea de foi cu miere coapte pe dosul tăvii, iar acum vă prezint și prăjitura în care le-am inclus. Este vorba de prăjitura Mimoza, cunoscută și sub denumirea de Dulcineea sau Albinița. Este una dintre rețetele copilăriei cu care ne răsfățam, de obicei, la sărbătorile de iarnă, sau de Paști.

Rețetele de prăjituri cu foi pe dosul tăvii sunt preferatele mele. Nu ezit să le prepar pentru diferite evenimente în familie sau de sărbători.

Mai găsiți pe blog și rețeta clasică de foi pe dosul tăvii. Sunt acele foi fragede care se folosesc și la prăjitura Albă ca Zăpada.

Îmi plac prăjiturile cu foi, în special, pentru că arată foarte bine în secțiune. Se porționează uniform și sunt foarte aspectuoase, mai ales așezate pe un platou cu prăjituri festive.

Una dintre rețetele mele preferate cu foi pe dosul tăvii este rețeta de prăjitură Dungată. Este o prăjitură cu foi speciale, preparate cu sirop de zahăr ars.

Despre prăjitura Mimoza – Dulcineea – Albinița

Chiar dacă aluatul pentru foi are în compoziție miere, ingredientul de bază, ce oferă culoare plăcută, nu lipsește nici zahărul, care are rolul lui în textura aluatului. Pe lângă miere, zahăr și nelipsita făină, aluatul mai conține și unt, un ou, puțin lapte și bicarbonat de sodiu. Bicarbonatul este agentul de frăgezire în cazul rețetei de față.

Pentru cremă, se prepară deliciosul griș cu lapte, dar de textură mai fluidă, în care se adaugă și unt.

Dacă și voi iubiți prăjiturile cu foi pe dosul tăvii, găsiți pe blog o colecție de rețete de unde vă puteți inspira. Le descoperiți accesând secțiunea Dulciuri/Prăjituri cu foi pe dosul tăvii.

Iar dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru prăjitura Mimoza – Dulcineea – Albinița.

Porții de prăjitură Mimoza decorate cu zahăr

Prăjitura Mimoza - Dulcineea - Albinița

Printează
Porții: 24 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 18 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Pentru patru foi de 23/37cm:
  • 850 -900 gr făină albă tip 000
  • 200 gr zahăr tos
  • 200 gr miere
  • 1 linguriță cu scorțișoară( opțional)
  • 1 lingură cu bicarbonat de sodiu
  • 1 lingură oțet
  • 100 gr unt cu 82% grăsime
  • 2 ouă medii
  • 60-75 ml lapte rece
  • 1 praf de sare
  • Pentru crema de gris:
  • 1200 ml lapte
  • 200 gr griș
  • 50 gr făină
  • 200 gr unt
  • 150 gr zahăr
  • 38 ml esență de lămâie
  • un praf sare
  • În plus:
  • 750 gr gem de caise
  • zahăr pudră cu aromă de vanilie, pentru decor

MOD DE PREPARARE

Pentru prepararea aluatului cu miere  punem o crăticioară la foc mic, în care adăugăm untul, mierea, scorțișoara și zahărul. Amestecăm continuu cu o spatulă sau un tel până când sunt diluate toate ingredientele și obținem o compoziție  fluidă. Lăsăm compoziția la răcit și pregătim restul ingredientelor.

Cernem făina într-un bol, creăm o adâncitură la mijlocul ei și punem acolo compoziția de miere. Adăugăm ouăle amestecate cu un praf de sare și bicarbonatul stins în oțet. Apoi amestecăm toate ingredientele, inclusiv făina de pe margini. La final, turnăm în fir subțire și laptele. Punem lapte atât cât să obținem un aluat compact.

Împărțim aluatul în patru părți egale. Cu ajutorul sucitorului de aluaturi, întindem, pe rând, cele patru părți de aluat pe dosul tăvii tapetată cu hârtie de copt. Decupăm surplusul de aluat astfel încât foile să aibă marginile drepte.  Cu o furculiță înțepăm aluatul din loc în loc, pentru a se coace uniform.

Încălzim cuptorul la 180 de grade Celsius și coacem, pe rând, cele patru foi, pentru 4-5 minute fiecare.

Pentru a prepara crema de griș, punem laptele la fiert împreună cu zahărul și un praf de sare. Când laptele începe să fiarbă, adăugăm grisul amestecat cu făina, în ploaie, în timp ce amestecăm rapid cu un tel, pentru a nu se forma cocoloașe.

Fierbem grișul cu lapte până când se îngroașă, amestecând continuu pentru a nu se lipi. Stingem focul și adăugăm esența. Acoperim crema de griș cu o folie, direct la contact și o lăsăm la răcit. După răcire încorporăm în ea,  untul moale, ușor spumat cu puțin zahăr pudră.

Împărțim crema de gris în două și asamblăm prăjitura Albinița. În tava de copt așezăm prima foaie cu miere și întindem peste ea jumătate din crema de griș. Adăugăm a doua foaie, o presăm ușor peste crema de griș și întindem peste ea, gemul de caise. Urmează iar o foaie cu miere, crema de griș și ultima foaie.

Acoperim prăjitura Mimoza cu folie și așezăm o greutate peste ea. O lăsăm la rece, până când foile se hidratează bine și prăjitura se poate porționa frumos. Cel mai bine se porționează a doua zi.

Înainte de porționare o decorăm cu zahăr pudră.

Să vă fie de folos!

Rețete înrudite

1 comentariu

ava 10 February 2022 - 13:56

Am incercat, e minunata!

Răspuns

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.