Coaste de miel cu muștar și miere, preparate cu ajutorul aparatului de marinat FoodSaver

de Maria Udrea
0 comentarii

Pot să spun că sunt cele mai reușite coaste de miel pe care le-am preparat până acum și asta datorită aparatului de marinat FoodSaver.

Este foarte util când vine vorba de marinarea cărnurilor, pentru că prin vidare carnea își deschide porii și primește în interiorul ei toate aromele cu care o marinăm, devenind în același timp foarte suculentă.

[ingredients title=”Ingrediente”]

  • 750 g coaste de miel
  • Pentru marinat:
  • 100 g muștar clasic
  • sare
  • piper
  • 3 căței de usturoi
  • o doză de bere
  • ghimbir ras
  • 1 foaie dafin
  • 2-3 frunze busuioc
  • În plus pentru preparat:
  • ulei
  • 1 lingură miere
  • boia de ardei afumată
  • Pentru garnitură:
  • 500 g cartofi albi
  • 250 g roșii cherry
  • 25 g unt
  • rozmarin

[/ingredients]
[preparare title=”Mod de preparare”]
Porționăm coastele de miel în așa fel încât fiecare porție să conțină două vertebre.

Preparăm marinata.

Curățăm usturoiul, îl pisam în mojar împreună cu sare, piper și ghimbirul ras și obținem o pastă pe care o amestecăm cu muștarul.

Cu această pastă vom masa carnea de pe coastele de miel și le lăsăm câteva minute să se odihnească, apoi le așezăm în caserola pentru marinare FoodSaver și adăugăm berea peste ele, frunze rupte de busuioc și o foaie de dafin.

Închidem caserola cu capacul din dotare și comutăm butonul pe poziția pentru vidare.

Conectăm caserola la aparatul de vidat Food Saver și vidăm de două sau chiar trei ori, pentru un rezultat mai bun.

Deconectăm caserola de la aparatul Food Saver, comutăm butonul pe poziția închis și dăm caserola la frigider pentru o oră.

După acest interval, scoatem coastele de miel din caserolă și le transferăm într-o tavă de copt, unsă cu ulei.

Printre coaste, așezăm felii de cartofi masate cu puțin unt și condimentate cu sare și piper, precum și crenguțe de rozmarin și roșii cherry cu ciorchine cu tot.

Dăm tava la cuptor pentru 40-45 de minute, sau până când atât coastele cât și cartofii sunt bine rumenite.

Pe parcurs, mai învârtim coastele de pe o parte pe cealaltăa și le mai stropim cu câte puțină marinată.

După stingerea focului, ungem coastele cu puțină miere, cu ajutorul unei pensule și presărăm boia de ardei afumată, peste ele.

Le mai lăsăm la cuptor așa unse, cu focul stins, 5-6 minute, apoi le servim cu mare poftă.

Sunt delicioase în această combinație și merg servite mai ales cu muștar.

Să vă fie de folos!
NOTĂ
– și cartofii pot fi stropiți cu puțină marinată de la miel, în timpul preparării.

[/preparare]

Coaste-miel-mustar-miere-1 Coaste-miel-mustar-miere-2

Coaste-miel-mustar-miere-3 Coaste-miel-mustar-miere-4

Coaste-miel-mustar-miere-5 Coaste-miel-mustar-miere-8

Coaste-miel-mustar-miere-7

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.