Sos de iaurt cu avocado și pizza pancakes

de Maria Udrea
5247 vizualizări
Sos de iaurt cu avocado și pizza pancakes

Pentru că, de ceva timp, avocado face parte din ingredientele preferate pentru sosuri, creme și salate, de data aceasta am pregătit un Sos de iaurt cu avocado pe care l-am servit cu niște pizza pancakes.

Cu ingrediente de pizza și aluat de pancakes, am încropit rapid pentru gustările din weekend niște mini pizza pancakes, dar și niște vafe, că tot dispun de aparat și îmi este tare drag.

Foarte reușite au fost și tare bine s-au combinat cu sosul de iaurt și avocado!

Am ales să pregătesc aceste gustări și la aparatul de vafe, dar și la tigaie, pentru că nu toți dispun de un aparat de vafe.
Mie îmi place mult acest aparat și îl recomand cu toată încrederea, dar de câte ori postez rețete la el, se ivește cineva să mă întrebe ce face dacă nu îl are? 😀
Sos de iaurt cu avocado și pizza pancakesSos de iaurt cu avocado și pizza pancakesSos de iaurt cu avocado și pizza pancakes
Am mai prezentat anterior Rețete la aparatul de vafe, iar din aceeași compoziție am copt și Brioșe aperitiv.

Ingrediente

  • Pentru sosul de iaurt:
  • 200 gr iaurt cremos
  • 1 cățel de usturoi
  • 1 avocado copt
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • sare și piper alb
  • Pentru pizza pancakes, sau pizza vafe:
  • 3 ouă, medii
  • 150 gr iaurt cremos
  • 50 ml ulei
  • sare și piper
  • 350 gr făină
  • 5 gr praf de copt
  • 100 gr salam crud uscat
  • 100 gr șuncă presată
  • 5 felii de gogoșari în oțet
  • 50 gr măsline fără sâmburi
  • 50 gr cașcaval ras
  • 1/2 legătură de pătrunjel verde
  • puțin ulei pentru uns tigaia și forma de vafe

Mod de preparare

Mai întâi pregătim compoziția pentru pizza pancakes și pizza vafe.

Într-un bol încăpător, spargem ouăle și le amestecăm bine cu un praf de sare și unul de piper. Adăugăm uleiul, apoi iaurtul și o parte din făină amestecată cu praful de copt. Punem cam 300 gr făină și mai vedem la final dacă mai necesită.
Lăsăm compoziția să se odihnească până pregătim ingredientele pentru umplutură.
Tocăm toate aceste ingrediente în cuburi mici, respectiv: ardeii, salamul, șunca presată și măslinele, iar cașcavalul îl dăm pe răzătoare.
Tocăm și pătrunjelul mărunt și adăugăm toate aceste ingrediente în aluatul odihnit.
Compoziția pentru pancakes aperitiv, sau vafe aperitiv trebuie să fie destul de compactă, deci mai adăugăm făină. Eu am mai adăugat 50 de gr.
După cum am mai spus, dacă este compoziția mai groasă, vafele ies mai crocante, respectiv pancakes ies mai înalte.
Încălzim aparatul de vafe, respeciv tigaia, și le ungem cu puțin ulei, folosind o pensulă. Cu o lingură luăm din compoziție și adăugăm în tigaie pentru pancakes și în cuvele aparatului de vafe.
Eu am și o formă de silicon pentru mini clătite, am folosit-o și pe aceasta la o tură.
În rest, am copt câte 3 mini pancakes la tigaie, să fie cam de aceeași formă.

Între timp, pregătim deliciosul Sos de iaurt cu avocado.

Curățăm usturoiul și îl dăm pe răzătoare, curățăm avocado și îl stropim cu zeamă de lămâie imediat pentru a nu oxida.
Apoi îl adăugăm peste usturoiul răzuit și îl pasăm cu furculița.
Adăugăm iaurtul și omogenizăm amestecul, apoi potrivim gustul cu sare și piper.
Dacă se dorește un sos fin, se poate trece prin sită.
Eu l-am lăsat așa, pentru că mi-a plăcut să simt gustul avocadoului găsind prin sos mici cubulețe din el.
Chiar dacă nu este foarte gustos avocado, merită inclus în astfel de sosuri pentru că este foarte sănătos.
Ingrediente pizza pancakesingrediente sosCoacere pizza pancakes și vafepizza pancakes și pizza vafe

Nu uitați că puteți urmări rețetele mele și pe pagina de Facebook, dar vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram.

 

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.