Zacusca asortata de legume, mai consistenta si mai spornica

de Maria Udrea
0 comentarii
Zacusca asortata de legume

Este puțin diferita de zacusca clasică aceasta zacusca asortata de legume pentru ca, pe langa vinete, ceapa si ardei, mai adaugam si ceva radacinoase.

Sincera sa fiu, imi place zacusca mai mult s-o fac decat s-o mananc.

Dar dupa cum am mai spus, o mai folosesc si la sosuri, iarna.
Aaa si eu fac multa pentru ca duc si la parinti.
Aici am combinat toate legumele pe care le-am gasit pe piata la ora actuala.
A iesit tare buna, de fapt toate ies bune, mai ales daca le facem din placere si punem suflet.

zacusca-asortata-de-legume-8
Zacusca asortata de legume

Zacusca asortata de legume

Printează
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 1 vot(uri) )

Ingrediente

  • 2 kg vinete
  • 1 kg morcovi
  • 1 kg radacinoase(pastarnac, patrunjel, telina)
  • 2 kg ardei capia
  • 1 kg ceapa
  • 800 gr pasta concentrata de tomate
  • 350 ml ulei de floarea soarelui
  • cimbru
  • maghiran
  • boia de ardei dulce
  • boia de ardei iute
  • 2-3 foi de dafin
  • sare dupa gust

Timp de preparare: aproximativ 3 ore
Portii: 20 borcane mici de 270 gr

Mod de preparare

Pregatim ingredientele pentru Zacusca asortata de legume!

Coacem vinetele si ardeii, le curatam sub jet de apa rece si le lasam la scurs, dar nu aruncam zeama, mai ales pe cea de la ardei.
Curatam ceapa, o tocam marunt si o calim cateva minute in uleiul incins, apoi adaugam treptat cate putina zeama de ardei copti.

Nu lasam ceapa sa prinda acel gust de prajeala, care nu-i prea sanatos, de aceea adaugam cate putina zeama de ardei.
Curatam toate radacinoasele si le trecem prin robot, apoi le adaugam peste ceapa care intre timp a devenit translucida.

Cum preparam delicioasa Zacusca asortata de legume!

Amestecam bine toate ingredientele si le lasam pe foc pana cand sunt bine patrunse, apoi adaugam vinetele trecute prin robot si putina zeama de la ele.

Adaugam putina sare si dam vasul la cuptor la 175 de grade, pana cand incepe uleiul sa se ridice usor la suprafata, pe la margini.
Fiind semipreparate pe flacara aragazului cam in 40 de minute, incepe uleiul sa se ridice la suprafata.
Tocam ardeiul cubulete si il adaugam peste zacusca, impreuna cu zeama care a mai ramas, adaugam si cate un praf de condimente, amestecam bine totul si mai lasam vasul cam 10 minute la cuptor, apoi adaugam pasta de rosii.

Dupa 10-15 minute, cand deja rosiile s-au imprietenit bine cu restul legumelor, gustam zacusca si o mai asezonam cu sare si condimente, apoi o mai lasam 10-15 minute la cuptor la foc mai mic.

Scoatem vasul cu zacusca din cuptor si introducem borcanele spalate si scurse, pentru a le steriliza.
Le lasam 6-7 minute, apoi le umplem cu zacusca.

Infiletam bine capacele si dam din nou borcanele la cuptor pentru 5 minute cu foc aprins.

Dupa stingerea focului, lasam borcanele in cuptor pana a doua zi, cand vor fi racite complet.

Pe vremuri foloseam mult ulei la zacusca, astfel incat sa se ridice la suprafata borcanelor.
Se spunea ca uleiul va forma acea bariera prin care nu patrundea mucegaiul in timp.
An de an eu am redus cantitatea de ulei, ca nu imi placeau legumele inecate in el si zacusca s-a pastrat destul de bine si fara acea bariera.
In privinta condimentelor, nu am trecut o cantitate anume, pentru ca fiecare pune dupa cum stie ca mananca, Eu de exemplu pun in doua prize cate un praf din fiecare.

 

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.