Chec cu mac și vișine

de Maria Udrea
0 comentarii
Chec cu mac și vișine

Este minunat acest chec cu mac și vișine, s-au combinat foarte bine ingredientele!

Îmi era tare dor de un chec, preparat după rețeta clasică, așa cum o știam de copil, unde ingredientele se măsurau cu cana.

Numai că de data aceasta am ales să prepar un delicios și aspectuos chec cu mac și vișine.

Trebuie să vă spun că sunt deficitară la tăvi de chec, deci…poate citește cine trebuie și știe ce cadou să-mi facă de ziua mea 😀

Tare mult mi-a plăcut textura checului, cu toate că m-au suparat un pic vișinele, care, într-unul dintre checuri, au cam migrat spre bază.

Însă asta este doar o chestiune de aspect, gustul a fost fix pe placul băieților mei, dar și al meu.

chec-cu-mac-si-visine-9

Chec cu mac și vișine

Chec cu mac și vișine

Printează
Porții: 2 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 2 vot(uri) )

Ingrediente

  • 8 ouă medii
  • 1 + 1/2 căni zahăr
  • 2 căni făină
  • 1/2 cană mac
  • 8 linguri ulei
  • un praf de sare
  • 1 plic praf de copt
  • 2 lingurițe esență de vanilie
  • 500 g vișine
  • 3 plicuri zahăr vanilat

 

Porții: 2 checuri

Timp de preparare: 40 minute

Mod de preparare pentru chec cu mac și vișine

În rețeta clasică, pe care o știam eu, la 8 ouă mari se folosea ca măsură pentru făină și zahăr, cana de 250 ml.

Cantitatea pentru zahăr era de două căni, dar eu am redus-o la o cană și jumătate, ca să nu iasă prea dulce checul.
Și dacă ouăle folosite de mine au fost mai micuțe, am folosit de data aceasta, o cană de 200 ml.
Deci, mai întâi indepărtăm sâmburii de la vișine, presărăm zahărul vanilat peste ele și le lăsăm la rece până când pregătim restul ingredientelor.

Cum pregătim aluatul de chec cu vișine și mac

Separăm albușurile de gălbenușuri și presărăm un praf de sare peste ambele.
Sarea ajută la obținerea unei bezele ferme, iar adăugată peste gălbenușuri, accentuează culoarea acestora.
Mixăm albușurile spumă, apoi adăugăm, treptat, zahărul, pe care îl râșnim în prealabil și mixăm în continuare, la treapta superioară, până obținem o bezea fermă, așa încât, dacă răsturnăm bolul, aceasta nu va curge, ci va rămâne fixată pe pereții bolului.
Adăugăm gălbenușurile și omogenizăm compoziția, apoi adăugăm uleiul și esența și iar omogenizăm.
În general după ce obținem bezeaua fermă, se înlătură mixerul și se folosește în continuare o spatulă de silicon sau lemn, dar eu am mixat până la final cu mixerul, pentru că bezeaua a fost mult prea fermă ca să se mai lase în timpul mixării.
Se poate observa în poza cu gălbenușurile, cum acestea au rămas deasupra bezelei, la fel și uleiul.
Adăugăm, treptat, făina cernută împreună cu praful de copt și la final macul, apoi omogenizăm bine compoziția și o întindem în tăvile tapetate cu hârtie de copt.
Înfigem din loc în loc vișinele, pe care le scurgem în prealabil, nivelăm compoziția și coacem checurile pentru 35-40 de minute, la 175 de grade, sau până când trec testul scobitorii.
După stingerea focului, mai lăsăm checurile în cuptor 5 minute, pentru a se tempera treptat.
Când se răcesc, le pudrăm cu zahăr și le porționăm.
Iese foarte aspectuos acest tip de chec cu mac și vișine și foarte gustos, deci merită preparat.
Să vă fie de folos!

chec-cu-mac-si-visine-8 chec-cu-mac-si-visine-11

Vedeți Aici și o rețetă de chec umed cu căpșuni!

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.