Cremșnit cu foietaj de casă și aromă intensă de cocos

de Maria Udrea
0 comentarii
Cremșnit cu foietaj de casă și aromă intensă de cocos

Pentru că îmi place mult cocosul în deserturi, am preparat un delicios Cremșnit cu foietaj de casă și aromă intensă de cocos.

N-am putut să nu dau curs provocării celor de la Vegis.ro, de a folosi uleiul de cocos ecologic Niavis, în cel puțin unul din preparatele mele și să prezint mai departe rețeta mea cu cocos.

Uleiul de cocos Niavis este obţinut prin metoda presării la rece şi este unul dintre cele mai folosite uleiuri în cosmetica naturistă, dar şi în alimentaţie datorită numeroaselor sale proprietăţi nutritive (Vitamina-E, vitamina K şi minerale, cum ar fi de Fier ) şi datorită conţinutului ridicat de grăsimi săturate (acidul lauric).
Se prezintă sub formă solidă, iar la temperatura camerei sau la căldură se lichefiază.
Este ideal şi pentru gătit fiind mai puţin predispus la deteriorare atunci când este încălzit la temperaturi înalte.

Am ales să prepar un cremșnit cu foietaj de casă și aromă intensă de cocos, folosind uleiul de cocos Niavis atât la aluatul de foietaj cât și la cremă.

Nici nu vă închipuiți ce aromă intensă poate să aibă deliciosul meu cremșnit!

În plus, aluatul de foietaj cu ulei de cocos poate fi preparat și în perioadele de post.

Ingrediente

  • Pentru aluat:
  • 150 g ulei de cocos Niavis
  • 350 g făină
  • 100 ml apă rece
  • 1/2 linguriță oțet
  • un praf de sare
  • Pentru cremă:
  • 750 ml lapte
  • 125 g zahăr
  • 75 g ulei de cocos Niavis
  • 100 g amidon
  • 30 g făină
  • un praf de sare
  • zahăr pudră pentru ornat

 

Porții: 16

Dimensiuni tavă: 20/30 cm

Timp de preparare: 45 minute

Mod de preparare

Preparăm aluatul de foietaj

Cernem făina într-un vas, adăugăm 50 g ulei de cocos și începem să amestecăm cele două componente, picurând treptat și apa rece amestecată cu oțetul și puțină sare.
Frământăm un aluat nu foarte ferm, dar nelipicios, pe care îl lăsăm la rece 10-15 minute.
După acest interval, întindem aluatul într-o foaie subțire și dreptunghiulară, pe masa înfăinată.
Ungem jumătate din foaia de aluat cu ulei de cocos solid, ținut la rece, presărăm puțină făină deasupra, apoi aducem peste partea unsă, jumătatea de aluat neunsă.
Rulăm foaia de aluat pe sucitor la capătul neuns și o aducem peste partea unsă, presând-o ușor și lipind colțurile.
Ungem din nou jumătate din aluatul astfel împachetat, cu ulei de cocos solid, presărăm puțină făină și din nou pliem partea neunsă, peste cea unsă.
Facem această operațiune de trei ori și folosim aproximativ 100 g ulei de cocos per total.
Gândiți-vă că împachetați o coală de hârtie așezând-o de fiecare dată colț la colț, așa procedați și cu aluatul.
Dacă vi se pare grea metoda, puteți unge întreaga foaie cu uleiul de cocos, presărați făină, apoi o rulați, apoi realizați cu ruloul o spirală.
Eu prefer să-l împachetez, pentru că mi se pare că se păstrează straturile mai uniforme.
Acoperim aluatul cu o folie alimentară și îl dăm la rece pentru 20 de minute, apoi îl împărțim în două părți egale, pe care le întindem, pe rând, pe dosul tăvii unse și tapetate cu făină și le coacem la 180 de grade, pentru 15-20 de minute, sau până se rumenesc și devin casante.

Preparăm crema pentru Cremșnit cu foietaj de casă și aromă intensă de cocos

Pentru cremă, amestecăm amidonul cu făina și le diluăm cu puțin lapte rece.
Punem restul de lapte la fiert, iar când este aproape de a atinge punctul de fierbere, adăugăm un praf de sare și zahărul, amestecăm intens până la diluarea acestora, apoi adăugăm, treptat, amestecul de făină și amidon și amestecăm intens cu un tel în formă de pară, pentru a nu se forma cocoloașe.
Fierbem crema la foc mediu, până se îngroașă ca o budincă, amestecând continuu să nu se lipească, apoi, după ce stingem focul, adăugăm uleiul de cocos și amestecăm bine până când acesta se topește și se încorporează uniform în cremă.
Așezăm o folie alimentară deasupra cremei și o dăm la rece, apoi o întindem între cele două foi de aluat coapte pe dosul tăvii.
Așezăm o greutate deasupra cremșnitului și îl dăm la rece pentru câteva ore bune, până când foile se frăgezesc și se poate porționa frumos.
Pentru porționare folosim un cuțit cu lama subțire și zimțată și tăiem prăjitura prin metoda fierăstrăului.
Pudrăm cremșnitul cu foietaj de casă și aromă intensă de cocos cu zahăr și îl servim alături de cei dragi.
Este foarte gustos așa cu multă aromă de cocos!
Nu am mai adăugat alte arome, pentru a nu-i strica gustul de cocos.
Sper să vă placă rețeta mea de Cremșnit cu foietaj de casă și aromă intensă de cocos și să vă fie de folos!

[/preparare]

 

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.