Chec la metru în două culori

de Maria Udrea
1558 vizualizări
Chec la metru în două culori, feliat

Checul ca și desert este de nerefuzat, dar acest chec la metru în două culori este pur și simplu minunat. Este și delicios și aspectuos, chiar merită preparat și repetat.

Îl aveam de mult în plan, de când am postat rețeta pe Rețete fel de fel. În rețeta clasică, din caietul îngălbenit de vreme Se prepara chec simplu și cremă de vanilie. Însă așa în două culori este mult mai gustos și mai atractiv. desertul de mai găsește și sub denumirea  ”Prăjitura trenuleț”, datorită lungimii neîncăpătoare pe un platou. Eu am avut un tocător de lemn mare, achiziționat din cămara bucătărașilor. Însă tot nu au încăput toate feliile din cele două checuri.

Următorul chec la metru îl voi prepara în sezonul fructelor. Cred că va fi bestial dintr-un chec cu mac și vișine și un chec cu ciocolată.

Dar merge de minune și un chec umed cu iaurt și afine aromat cu lămâie, iar al doilea cu cacao sau ciocolată. mai rămâne să vedem cu ce creme le asortăm.

Rețetă de chec la metru în două culori

Pentru checurile de azi am apelat la rețeta clasică, cunoscută de toată lumea. Am pregătit un chec simplu, aromat cu vanilie și unul cu cacao aromat cu rom. Și am pregătit cremă în două culori. De fapt am preparat o budincă cu ciocolată albă și o budincă cu ciocolată neagră, simple și gustoase. De menționat că nu am folosit prafuri pentru budincă, nu sunt sunt adepta acestora.

Foarte bun a ieșit desertul în această combinație! Dacă nu ați încercat, încă, rețeta, nu mai stați pe gânduri, chiar merită preparată.

Găsiți pe blog o colecție interesantă de rețete de chec, de unde vă puteți inspira. Doar trebuie să tastați cuvântul ”chec” în caseta de căutare din dreapta paginii/sus.

Iar dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Chec la metru în două culori, feliat

Chec la metru în două culori

Checul ca și desert este de nerefuzat, dar acest chec la metru în două culori… Prăjituri Chec la metru în două culori European Printează
Porții: 20 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 7 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Pentru 2 checuri în tăvi de: 30/11/6 cm:
  • 8 ouă medii
  • 300 gr zahăr
  • 400 gr făină
  • 30 gr cacao
  • 80 ml ulei
  • 1 vârf de linguriță cu sare
  • 16 ml esență de rom
  • 16 ml esență de vanilie
  • Pentru budinca de ciocolată:
  • 1 l lapte
  • 150 gr făină
  • 150 gr zahăr
  • 100 gr ciocolată albă
  • 100 gr ciocolată neagră
  • 100 gr unt cu 82% grăsime
  • 1 praf de sare
  • 16 ml esență de rom
  • 16 ml esență de vanilie

MOD DE PREPARARE

Înainte de a ne apuca de lucru, trebuie să lăsăm ingredientele la temperatura camerei 15-20 de minute, în special ouăle. Albușurile se bat mai bine dacă sunt la temperatura camerei, nu reci, direct de la frigider.

Începem prin a porni cuptorul la 180 de grade.

Separăm albușurile de gălbenușuri. Presărăm sare peste albușuri și le mixăm spumă. Adăugăm, treptat, zahărul și le mixăm în continuare până obținem o bezea fermă. Amestecăm gălbenușurile cu un praf de sare și cu uleiul și încorporăm amestecul în bezeaua de albușuri. Dăm deoparte 30 de grame de făină, iar restul o încorporăm în compoziția pentru checuri, adăugată lingură cu lingură. Împărțim compoziția în două părți egale. Într-o parte adăugăm făina oprită și esența de vanilie, iar în cealaltă cacaua și esența de rom.

Tapetăm tăvile de chec cu hârtie de copt și întindem uniform în ele aluaturile de chec.

Coacem checurile la 180 de grade pentru 35 de minute.

Le lăsăm să se tempereze, mai întâi în tăvi, pentru 10 minute, apoi le scoatem și îndepărtăm hârtiile de copt.

În timp ce checurile sunt la cuptor, pregătim cremele.

Punem laptele la fiert într-un vas încăpător. Când începe să fiarbă, tragem vasul de pe foc, adăugăm sarea, zahărul și făina în ploaie. Amestecăm continuu până se omogenizează compoziția. punem din nou vasul pe foc și fierbem crema până se îngroașă ca o budincă. Stingem focul, adăugăm untul, omogenizăm compoziția, apoi o împărțim în două. Într-o parte adăugăm ciocolata albă, ruptă mărunt și esența de vanilie, iar în a doua parte ciocolata neagră și esența de rom.

Amestecăm rapid în cele două creme până se topesc ciocolatele și cremele devin omogene. le acoperim cu folie de prospețime, direct la contact și le lăsăm să se răcească.

Puteți folosi creme ganache de ciocolată, dacă aveți ingredientele la îndemână. Aș fi folosit și eu, dar mi-a lipsit frișca din frigider.

Asamblăm deliciosul chec la metru în două culori

Feliem checurile în felii de 1,5- 2 cm grosime. Feliile galbene le ungem cu crema neagră pe o parte și pe cealaltă, iar feliile negre cu crema albă. Apoi le unim pe un platou lung, formând deliciosul trenuleț sau chec la metru.

L-am decorat deasupra cu cremă  neagă și am presărat puțină nucă de cocos.

Porționăm checul la metru pe diagonală, pentru a avea în aceeași porție și felii galbene și negre, la fel și crema în două culori.

Spor și poftă bună!

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: