Pasta de fasole verde cu maioneza si usturoi

de 3retetemerisor
18796 vizualizări
Pasta de fasole verde

Am vazut aceasta Pasta de fasole verde in Cartea de bucate aromate a Iulianei Miu si m-a tentat sa fac si eu.

Nu am respectat intocmai reteta ei, dar a iesit tare, tare buna!
Am facut putina pentru ca nu stiam daca va fi pe placul baietilor.
Acum stiu si voi face mai multa data viitoare.

Ingrediente

  • 250 gr fasole verde
  • apa
  • sare
  • 1 ceapa mica, rosie
  • 1 foaie dafin
  • Maioneza:
  • 1 galbenus de ou
  • 1/4 lingurita mustar
  • 150 ml ulei
  • piper macinat
  • 3 graunti de usturoi
  • 1/2 lingurita zeama de lamaie
  • Optional:
  • marar verde(eu nu am pus)

Mod de preparare

Pregatim ingredientele pentru Pasta de fasole verde.

Se pune fasolea verde, curatata si spalata, la fiert in apa cu sare si o foaie de dafin.
Eu am avut fasolea la congelator si am pus-o la fiert direct congelata.
Se lasa la fiert pana cand se inmoaie bine, gustam o pastaie pentru a ne da seama cand este gata.
Apoi se pune intr-o sita la scurs si se lasa asa sa se raceasca, dupa care se va pasa cu blenderul sau robotul pana cand devine o pasta omogena, un piure.

Pasta-fasole-verde-1 Pasta-fasole-verde-2

Preparam maioneza pentru Pasta de fasole verde.

Se curata usturoiul si se paseaza bine cu putina sare, apoi se adauga peste el galbenusul de ou si mustarul si se omogenizeaza bine totul.
Se mixeaza picurand ulei pana obtinem o maioneza groasa, dupa care se sezoneaza cu piper si seama de lamaie.
Tocam solzisori o ceapa rosie, cat de marunt putem.
Se poate adauga in blender in acelasi timp cu fasolea verde, dar eu o prefer tocata.
Se amesteca ceapa cu pasta de fasole verde si maioneza si se mai asezoneaza cu sare si piper dupa gust.

Pasta-fasole-verde-3 Pasta-fasole-verde-4

Se poate orna cu rondele de ceapa rosie si marar.
Este foarte buna, mai ales servita cu paine prajita!

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

8 comentarii

Adina 28 octombrie 2014 - 12:53

Ce idee buna !
O voi pune in aplicare !

Răspuns
Maria Udrea 28 octombrie 2014 - 12:57

Adina, asa am zis si eu cand am vazut prima data reteta 🙂

Răspuns
Anonim 28 octombrie 2014 - 16:08

Felicitari pentru prezentare, este deosebita! Dupa aceasta si fotografiile foarte reusite pe care le-ai postat, cred ca este delicioasa! O sa incerc si eu!

Răspuns
Maria Udrea 29 octombrie 2014 - 10:13

Multumesc frumos, pentru vizita si aprecieri!

Răspuns
simonacallas 29 octombrie 2014 - 5:31

Excelenta salata si minunat ai prezentat-o, felicitari!

Răspuns
Maria Udrea 29 octombrie 2014 - 10:13

Pup, Simona!

Răspuns
Rodica Condrea 30 octombrie 2014 - 19:42

Super…de retinut reteta

Răspuns
Maria Udrea 31 octombrie 2014 - 4:57

Tare buna este, are textura salatei de vinete!

Răspuns

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: