Frigănele dulci – rețeta copilăriei

de Maria Udrea
413 vizualizări
Frigănele dulci - rețeta copilăriei, pe o farfurie rustică

Pentru că ziua de 1 Decembrie este o zi cu tradiție și în materie culinară, prima rețetă cu care am început ziua a fost rețeta de frigănele dulci – rețeta copilăriei.

Rețeta frigănelelor nu este una românească, este inspirată din bucătăria franțuzească, însă pentru mulți dintre noi reprezintă una dintre rețetele cu care am crescut.  Atunci când aveam poftă de ceva dulce, mama sau bunica ne pregăteau rapid câte o porție de frigănele.

Dintre rețetele de deserturi tradiționale românești, specifice zilei de 1 Decembrie și nu numai, găsiți pe blog și rețete de papanași:

Papanași cu amestec de brânză și pesmet

Papanași muntenești sau papanași fierți

Tot din categoria rețetelor cu tradiție românească mai găsiți pe blog și rețeta de brânzoaice, sau poale-n brâu moldovenești. Este una dintre cele mai îndrăgite rețete de desert.  Iar din categoria plăcintelor cu brânză sărată, cea mai des preparată este rețeta de plăcintă dobrogeană.

De ce sunt speciale aceste frigănele dulci – rețeta copilăriei

Special la frigănelele dulci este modul rapid de preparare, în afara gustului delicios. Nu necesită nici ingrediente multe și pot fi servite simple, sau glazurate cu miere, cu dulceața preferată, sau cu diferite sosuri. Sosul de vanilie ar fi chiar perfect. Noi le preferăm simple, pentru că adăugăm puțin zahăr în compoziția de ouă cu lapte. Și ne plac prăjite în ulei, nu la cuptor, nu în tigaia fără ulei. Exact așa cum le știm din copilărie.

Dacă le preferați în varianta sărată, găsiți pe blog mai multe rețete de frigănele, simple, sau umplute cu alte ingrediente.

Iar dacă considerați că regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta de frigănele dulci – rețeta copilăriei.

Frigănele dulci - rețeta copilăriei, pe o farfurie rustică

Frigănele dulci - rețeta copilăriei

Pentru că ziua de 1 Decembrie este o zi cu tradiție și în materie culinară,… Dulciuri diverse Frigănele dulci – rețeta copilăriei European Printează
Porții: 10 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 5 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • 10 felii de pâine albă
  • 3 ouă medii
  • 1 praf de sare
  • 50 gr zahăr
  • 1/4 linguriță cu scorțișoară
  • 350 ml lapte
  • ulei pentru prăjit

MOD DE PREPARARE

Spargem ouăle într-un bol, adăugăm sarea, zahărul și scorțișoara și le amestecăm până la omogenizarea compoziției. Am optat pentru aroma scorțișoarei pentru că este specifică sărbătorilor de iarnă pe care le așteptăm cu nerăbdare în fiecare an. Adăugăm laptele și din nou omogenizăm amestecul.

Punem o tigaie la încins, pe flacăra aragazului de intensitate medie spre mare și adăugăm puțin ulei în ea. Scufundăm pe rând feliile de pâine în compoziția de ouă cu lapte, apoi așezăm câte încap, în tigaia cu ulei încins. Rumenim rapid frigănelele  întorcându-le de pe o parte pe cealaltă. Este indicat să le rumenim la foc de intensitate mai mare pentru a nu se îmbiba cu mult ulei.

Nu punem foarte mult ulei în tigaie, dar mai adăugăm pe parcursul coacerii frigănelelor. Frigănelele mai absorb câte puțin ulei, este și normal așa, ca și la gogoși. Altfel ar fi mai puțin gustoase. Pentru cei care nu agreează gustul uleiului, frigănelele se pot rumeni în tigaia antiaderentă, fără a fi unsă cu ulei.

Spor și poftă bună!

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

2 comentarii

Friganele sandwich - Rețete pentru toate gusturile 14 ianuarie 2022 - 7:52

[…] Dulciuri diverse […]

Răspuns

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: