Plăcintă învârtită cu carne și legume

de Maria Udrea
4463 vizualizări
Plăcintă învârtită cu carne și legume pe un platou alb

Pe principiul că nimic nu se aruncă ci totul se reciclează, din resturile de fripturi, cârnați și chiftele, rămase de la mesele festive, am preparat această delicioasă rețetă de plăcintă învârtită cu carne și legume. A ieșit o bunătate și a dispărut imediat de pe platou.

Am mai preparat, anterior și o rețetă de coroniță din carne tocată în aluat foietaj, ușor asemănătoare și delicioasă. Ne plac astfel de preparate rapide și ne răsfățăm cu ele nu doar de sărbători. Ne plac și cele din legume, preparate în special în perioadele de post.

O astfel de rețetă foarte apreciată de pe blog a fost rețeta de plăcintă aperitiv cu cârnați și mozzarella. Aluatul de plăcintă este unul foarte pufos, preparat cu bere și puțină drojdie. Am preparat-o, în special, pentru pachetele de la serviciu.

Și tot din categoria rețetelor reciclate, vă mai recomand una extrem de delicioasă, cu o combinație interesantă de ingrediente:  Plăcintă cu carne și spanac cu brânzeturi.

Cum am preparat rețeta de plăcintă învârtită cu carne și legume

Pentru rețeta de față am trecut prin mașina de tocat câteva bucăți de friptură, câțiva cârnați afumați și chiftele din amestec de legume cu carne. Am mai adăugat pătrunjel verde, un cartof fiert și un morcov, tot fiert și două ouă. Condimente nu au mai fost necesare, pentru că au fost suficient de condimentate preparatele din carne. Ca și aluat, am optat pentru aluatul foietaj din comerț, care este foarte la îndemână. A ieșit absolut delicioasă. După ce s-a terminat, ai mei m-au rugat să repet rețeta.

Dacă și voi sunteți amatori de reciclarea preparatelor, găsiți pe blog mai multe astfel de rețete.

Iar dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta de plăcintă învârtită cu carne și legume.

Plăcintă învârtită cu carne și legume pe un platou alb

Plăcintă învârtită cu carne și legume

Pe principiul că nimic nu se aruncă ci totul se reciclează, din resturile de fripturi,… Carne tocată Plăcintă învârtită cu carne și legume European Printează
Porții: 12 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 12 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • 1 kg carne tocată( friptură, cârnați, chiftele)
  • 1 cartof mare, fiert
  • 1 morcov fiert
  • 1 ceapă medie
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • 2 ouă
  • 800 gr aluat foietaj
  •  1 ou pentru uns

MOD DE PREPARARE

Mai întâi lăsăm aluatul foietaj la decongelat.

Tocăm mărunt preparatele din carne și le amestecăm. Cartoful fiert și morcovul le dăm pe răzătoarea mare. Le adăugăm peste carne.

Tocăm și pătrunjelul verde, mărunt și îl adăugăm și pe acesta peste ingredientele de mai sus. Apoi adăugăm o ceapă răzuită și cele două ouă și omogenizăm bine compoziția.

Pornim cuptorul la 200 de grade Celsius.

Întindem foile de aluat mai subțire, pe lungime, cu ajutorul sucitorului. Împărțim compoziția pentru umplutură în două părți. Așezăm fiecare parte de compoziție la câte un capăt al foilor de aluat, pe lungime. Capetele celelalte de aluat le crestăm cu o formă specială de decupaje, sau pur și simplu cu cuțitul. Apoi rulăm strâns pornind de la capetele cu umplutura.

Așezăm hârtie de copt într-o tavă de cuptor. Luăm primul rulou de aluat și îl așezăm în tavă în formă de spirală. Continuăm cu al doilea rulou de aluat, lipind bine marginile.

Ungem cu ou bătut deasupra aluatului de plăcintă învârtită cu carne și legume și punem tava la cuptor pentru 35-40 de minute la 200 de grade Celsius.

Lăsăm plăcinta să se tempereze înainte de a o secționa, pentru a nu deveni aluatul crud în interior.

Spor și poftă bună!

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.