Chiftele cu mini mozzarella la interior

de Maria Udrea
0 comentarii
Chiftele cu mini mozzarella la interior într-un bol alb și pe o farfurie, secționate în doiuă, alături de felii de roșii și castraveți

Chiftelele sunt printre cele mai adorate gustări la noi în casă și obișnuiesc să le prepar în cât mai multe combinații. De data aceasta am preparat o rețetă de  chiftele cu mini mozzarella la interior. Foarte gustoase și de efect au fost, chiar dacă pe alocuri brânza s-a mai topit.

Le-am preparat la cuptor așezate în forme de brioșe pentru a evita arderea brânzei care s-a mai scurs. Astfel, o parte din ele s-au gratinat cu mozzarella topită.

O altă rețetă de chiftele mai deosebită de pe blog este rețeta de  chiftele în crustă din fulgi de porumb. Este preferata copiilor.

Dar cel mai mult adorăm chiftelele preparate în diferite sosuri de roșii, de brânzeturi, de legume, etc.

Vedeți și rețeta de chiftele la cuptor în sos bechamel picant.  Foarte bine s-au combinat ingredientele, într-o armonie delicioasă de gusturi.

Iar preferata mea, dar cred că și a voastră este rețeta de chiftele în sos de roșii cu usturoi. Aceeași rețetă o mai prepar deseori și cu mozzarella la cuptor – vedeți aici rețeta!

Ce conține rețeta de Chiftele cu mini mozzarella la interior

Pentru prepararea rețetei de azi am optat pentru carnea de porc amestecată cu ceapă și usturoi. Am adăugat și 1 cartof, dar și miez de pâine înmuiat în lapte și bine scurs, ca la rețeta de pârjoale moldovenești. M-am gândit că miezul de pâine mai absoarbe din sucul brânzei mozzarella în timpul tratamentului termic. Ca și condimente am pus piper și boia de ardei afumată, puțin cimbru și pătrunjel verde, uscat.

Mergeau foarte bine și scăldate într-un sos de roșii, dar ai mei le-au devorat imediat, calde.

Chiftele cu mini mozzarella la interior într-un bol alb și pe o farfurie, secționate în doiuă, alături de felii de roșii și castraveți

 

Dacă și vouă vă plac chiftelele și vreți să mai diversificați rețetele vă invit să descoperiți pe blog o colecție de astfel de rețete în secțiunea Rețete cu carne/Carne tocată.

Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta de chiftele cu mini mozzarella la interior.

Chiftele cu mini mozzarella la interior într-un bol alb și pe o farfurie, secționate în doiuă, alături de felii de roșii și castraveți

Chiftele cu mini mozzarella la interior

Printează
Porții: 30 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 4 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • 1 kg carne de porc tocată
  • 1 ceapă galbenă
  • 1 ceapă roșie
  • 1 cartof
  • 1 căpățână de usturoi
  • 250 g franzelă albă, mai veche
  • 200 ml lapte
  • 2 ouă
  • sare și piper
  • 1/4 linguriță de cimbru uscat
  • 1 linguriță de pătrunjel verde, uscat
  • 400 gr mini mozzarella

MOD DE PREPARARE

Începem prin a curăța cele două tipuri de ceapă și a le toca cât mai fin. Curățăm și usturoiul și îl dăm pe răzătoare. Curățăm și cartoful și îl dăm pe răzătoare, apoi scurgem răzătura foarte bine presând-o în mâini. Înmuiem feliile de pâine în lapte și le scurgem foarte bine.

Amestecăm într-un bol carnea tocată cu toate aceste ingrediente, adăugăm și sarea și condimentele, cele două ouă și omogenizăm bine amestecul. Acoperim bolul și dăm compoziția pentru chiftele la rece pentru 30 de minute.

Colaj de poze cu pașii de amestecare a ingredientelor pentru chiftele

Între timp, pregătim formele de brioșe și scurgem mini mozzarella din saramură. Pornim și cuptorul la 175 de grade Celsius.

Luăm câte o lingură din compoziția pentru chiftele și o punem în podul palmei. Adăugăm la mijloc o biluță de mozzarella și o acoperim bine cu carnea tocată. Punem chiftelele astfel formate în formele de brioșe și le dăm la cuptor pentru 40-50 de minute, la 175 de grade. Pe la jumătatea timpului întoarcem chiftelele de pe o parte pe cealaltă pentru o rumenire uniformă.

Colaj de poze cu pașii de formare și de coacere a chiftelelor

Sunt delicioase aceste chiftele cu mini mozzarella la interior, le va sta bine și pe un platou cu aperitive festive.

Chiftele cu mini mozzarella la interior într-un bol alb și pe o farfurie, secționate în doiuă, alături de felii de roșii și castraveți

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.