24
Această ciorbă de roșii cu dovlecel, este una dintre cele mai bune ciorbe pe timp de vară, atunci când roșiile de grădină sunt bine coapte, părerea mea.
Și dacă este servită cu niște crutoane aromate, adică trase în unt cu usturoi și diverse condimente, atunci deliciul este maxim.
[ingredients title=”Ingrediente”]
- 1,5 kg roșii de grădină bine coapte
- 1 dovlecel(500 g pulpă)
- 1 ardei capia roșu
- 2 morcovi
- 1 rădăcină pătrunjel
- 1 rădăcină păstârnac
- 2 cepe galbene
- 2-3 căței de usturoi
- 50 ml ulei de măsline
- cimbru
- oregano
- busuioc
- tarhon
- piper
- sare
- 1,5 l apă
- Pentru crutoane:
- 1/2 pâine toast, feliată
- 100 g unt
- 4 căței de usturoi
- cimbru uscat
- busuioc uscat
- puțin parmezan ras
[/ingredients]
Porții: 8
Timp de preparare: 75 minute
[preparare title=”Mod de preparare”]
Cum preparăm delicioasa Ciorbă de roșii cu dovlecel!
Punem un vas cu apă la fiert, iar la primul clocot adăugăm o lingură sare și amestecăm intens până aceasta se dizolvă.
Adăugăm apoi roșiile bine spălate și le lăsăm 2-3 minute, apoi stingem focul, scoatem roșiile și le lăsăm să se tempereze ușor, pentru a le putea decoji.
Curățăm zarzavatul(mai puțin ardeiul), îl tocăm în cuburi și îl înăbușim în uleiul de măsline cu câțiva stropi de apă fiartă.
Pentru cine suportă gustul de legume prăjite, ciorba iese mai gustoasă, dar eu o prefer mai sănătoasă și adaug, treptat și puțină apă când prepar legumele în ulei.
Când legumele sunt bine pătrunse, adăugăm dovlecelul curățat și tocat în cuburi și completăm cu apă fierbinte(din cea în care am opărit roșiile), până acoperim ingredientele.
Trecem 3/4 din roșii prin robot, iar pe celelalte le tocăm în cuburi și le adăugăm în vas, când dovlecelul începe să se pătrundă ușor.
Îmi place să mai rămână în ciorbă și cuburi mai mari de roșii, iar ardeiul îl pun mai spre final, să rămână mai crocant.
Completăm cu apă fierbinte, în funcție de cât dorim să fie ciorba de groasă.
Eu am pus cei 1,5 l, în care am opărit roșiile.
Acoperim vasul și lăsăm ciorba să fiarbă aproximativ 30 de minute, la foc mediu, apoi adăugăm ardeiul curățat și tocat în cubulețe, condimente după gust și doi căței de usturoi răzuiți.
Mai lăsăm ciorba să fiarbă maxim 15 minute, timp în care o gustăm și îi potrivim gustul cu ce mai trebuie, după care stingem focul și adăugăm pătrunjelul tocat.
Preparăm crutoanele aromate, pentru Ciorbă de roșii cu dovlecel
Pentru prepararea crutoanelor aromatizate, tăiem feliile de pâine în cuburi și le tragem la tigaie în unt aromatizat cu usturoi răzuit și condimente, amestecându-le cu o spatulă să se aromatizeze uniform.
Apoi le transferăm într-o tavă și le dăm la cuptor pentru 8-10 minute, la 200 de grade, sau până când se rumenesc bine și devin crocante, iar la final, presărăm parmezan ras peste ele.
Servim delicioasa ciorbă de roșii cu dovlecel și crutoane aromate, atât caldă cât și rece, este delicioasă oricum.
Să vă fie de folos!
[/preparare]