Ciorbele au mare trecere la noi pentru mesele de prânz, iar în acest weekend am preparat o delicioasă ciorbă de vițel cu tarhon și leuștean. Este o ciorbă acrișoară, bogată în ingrediente și cu gust aromat.
În sezonul rece rețetele de ciorbe cu carne sunt cele mai des preparate, în special cu carne de porc. Însă, din când în când mai pregătim și rețete de ciorbe cu carne de vițel.
Una dintre acestea, pe care o găsiți pe blog, este rețeta de ciorbă de vițel cu legume și tarhon. Aroma tarhonului și gustul ușor acrișor se potrivește de minune cu carnea de vițel.
Dintre rețetele de ciorbă cu carne de porc ne place cel mai mult rețeta de ciorbă de varză murată cu rasol de porc afumat. Este rețeta cel mai des preparată în sezonul rece.
Dar, găsiți pe blog și rețete de ciorbă cu carne de pui. Cea mai apreciată este rețeta de ciorbă a la grec din pui fraged de curte.
Ce conține rețeta de ciorbă de vițel cu tarhon și leuștean
Pentru rețeta de față am folosit coaste de vițel, fragede și pline de carne. Ca și legume nu am adăugat decât ceapă, morcov și țelină. Însă, am adăugat din belșug zarzavat pentru ciorbe, pregătit din toamnă la borcan. De aici și culoarea roșie a ciorbei. Am acrit-o cu puțin oțet de vin, iar tarhonul și leușteanul au aromat-o foarte plăcut. A ieșit exact pe gustul nostru.
Dacă și voi adorați ciorbele gustoase și acrișoare, găsiți pe blog o colecție interesantă de rețete, de unde vă puteți inspira.
Le descoperiți în secțiunea Supe/Ciorbe.
Iar dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.
Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta de ciorbă de vițel cu tarhon și leuștean.

INGREDIENTE
- 1500 gr coaste de vițel
- 4 litri de apă
- 1 ceapă mare
- 1 morcov
- 1/2 rădăcină de țelină
- 1200 gr roșii cu zarzavat pentru ciorbe
- 150 gr fidea
- sare, după gust
- 1 linguriță cu tarhon uscat
- 1 legătură de leuștean
MOD DE PREPARARE
Mai întâi porționăm coastele de vițel și le lăsăm în apă rece 10 minute. Le clătim bine și le punem la fiert în 4 litri de apă. După ce îndepărtăm spuma care se formează deasupra apei, adăugăm ceapa, morcovul și țelina, curățate și tocate mărunt.
Punem un capac pe oală și fierbem ciorba de vițel, semi-acoperită până când carnea începe să se desfacă de pe oase. Adăugăm pe parcurs și puțină sare, pentru a pătrunde în carne.
Când carnea este pătrunsă, adăugăm roșiile cu zarzavat pentru ciorbe. Mai fierbem ciorba aproximativ 15 minute, timp în care adăugăm tarhonul, fideaua și potrivim gustul cu sare. Cu 5 minute înainte de stingerea focului, adăugăm leușteanul verde, tocat. Eu am pus de la congelator, dar dacă este proaspăt, cu atât mai aromată va fi ciorba.
Servim delicioasa ciorbă de vițel cu tarhon și leuștean acrită cu oțet, după gust.
Spor și poftă bună!