Roșii întregi în suc de roșii

de Maria Udrea
0 comentarii
Roșii întregi în suc de roșii

Dintre toate conservele de roșii, aceste roșii întregi în suc de roșii îmi plac tare mult, pentru că roșiile întregi își păstrează gustul și peste iarnă.

Da, gustul rămâne intact, iar roșiile rămân întregi, foarte rar se mai crapă câte una.

Folosesc la această rețetă de roșii întregi în suc de roșii, doar roșii tip prunișoare. Sunt roșii lunguiețe, cărnoase și mai puțin zemoase. În plus, pentru a se menține perfect nu trebuie să alegem roșii foarte coapte.

Sucul de roșii îl preparăm simplu, doar din roșii și sare.

Vedeți Aici Rețeta de Suc concentrat de rosii

Din aceeași categorie de rețete cu roșii vă mai recomand și Rețeta Sos de rosii pentru iarna o prepar, cu cimbru și busuioc.

Dar găsiți mai multe rețete de roșii conservate, pe blog, la categoria Conserve.

Rețeta de față este foarte simplă, totul este să avem pregătit dinainte sucul de roșii.

Important este să folosim roșii de dimensiuni potrivite, pentru a le putea îndesa bine în borcane.

Eu am avut roșii de grădină foarte gustoase și sănătoase. Chiar recomand a se folosi roșii de grădină, altfel nu are rost, pentru că roșii de solar găsim toată iarna în piețe.

Puteți urmări rețetele mele și pe pagina de Facebook, dar vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Roșii întregi în suc de roșii

Roșii întregi în suc de roșii

Printează
Porții: 3 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 7 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • roșii tip prunișoare
  • suc de roșii

MOD DE PREPARARE

Prea multe nu sunt de spus la această rețetă de roșii întregi în suc de roșii.

Se spală bine roșiile și se îndeasă cu grijă în borcanele sterilizate.

Se completează cu suc de roșii până la filetul borcanelor, apoi se înfiletează capacele.

Borcanele cu roșii întregi în suc de roșii se așază într-o cratiță cu pereți mai înalți, la baza căreia se așază un ștergar curat de bucătărie.

Apoi se pune apă în cratiță până la filetul borcanelor.

Se fierb borcanele cu roșii pentru 30 de minute de când apa atinge punctul de fierbere, la foc încet.

Se lasă în apă până se răcesc complet, apoi se scot, se șterg și se trec în cămară.

Mai târziu când desfacem borcanele, scoatem roșiile, le clătim și le servim cu brânză, sau chiar în salată.

Se păstrează foarte bine.

Se pot pune în același mod și roșiile cherry.

Să vă fie de folos!

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.