Tocană de ceapă cu pui și roșii

de Maria Udrea
2 comentarii
Tocană de ceapă cu pui și roșii

Tare poftă îmi era de această rețetă de tocană de ceapă cu pui și roșii de grădină. O preparau în trecut mama și bunica și tare mult îmi plăcea. Acum a venit rândul mei să o prepar și să transmit rețeta mai departe, copiilor și nepoților.

Este o rețetă de tocană țărănească cu multă ceapă, 1-2 căței de usturoi, carne de pui fraged, de curte și câteva roșii de grădină. Bineînțeles că în lipsa puiului de curte putem opta și pentru puiul din comerț.

Ca și condimente, folosim foi de dafin, puțin cimbru și boia de ardei.

Carnea fragedă de pui crescut la curte se rumenește ușor la tigaie. Apoi se continuă prepararea prin înăbușire, cu multă ceapă. Se continuă cu adăugarea roșiilor și a condimentelor aferente. Nu poate ieși decât un preparat tare gustos la așa combinație de ingrediente. Și gustul va fi desăvârșit dacă mâncarea se servește cu mămăliguță.

Mai găsiți pe blog și:

Rețetă de tocană țărănească de praz cu mămăliguță

Rețetă de tocană oltenească din măruntaie de pui și ardei copt

Dar mai găsiți pe blog și alte rețete cu combinații asemănătoare de ingrediente, de unde vă puteți inspira.

Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de tocană de ceapă cu pui și roșii de grădină.

Tocană de ceapă cu pui și roșii

Tocană de ceapă cu pui și roșii

Printează
Porții: 4 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 7 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • carnea de la un pui fraged de curte( pulpe, aripi, piept)
  • 500 gr ceapă galbenă
  • 2 căței de usturoi
  • 3  roșii de grădină
  • 1 lingură ketchup dulce-picant
  • sare și piper
  •  cimbru
  • boia de ardei afumată
  • 2 foi dafin
  • 150 ml apă
  • mămăliguță pentru servit

MOD DE PREPARARE

De menționat că am avut un pui de curte, împănată și cu grăsime.

Porționăm carnea de pui, îi crestăm pielea din loc în loc și presărăm sare și piper. Lăsăm carnea astfel condimentată la odihnit, aproximativ 20 de minute.

Punem tigaia la încins fără a o unge cu grăsime.

Așezăm bucățile de carne în tigaia încinsă, pe partea cu piele. Le lăsăm să se rumenească bine și le întoarcem.

Când bucățile din carne de pui sunt bine rumenite pe toate părțile și s-a format grăsime în tigaie, adăugăm o ceașcă de apă fiartă.

Punem un capac peste tigaie și lăsăm carnea de pui să fiarbă înăbușit până este bine pătrunsă. O întoarcem constant de pe o parte pe cealaltă.

Luăm capacul de pe tigaie și lăsăm carnea să fiarbă până se evaporă apa și rămâne doar grăsimea. Atunci adăugăm ceapa tocată julien și un cățel de usturoi tăiat rondele.

Amestecăm bine ceapa printre carne și o lăsăm la foc încet până devine translucidă.

Tocăm roșiile mărunt, decojite și le  adăugăm peste carnea și ceapa din tigaie.

Mai adăugăm o lingură de ketchup dulce-picant și restul condimentelor și mai lăsăm tocana de ceapă cu pui și roșii 10 minute la foc.

Înainte de stingerea focului cu 2-3 minute adăugăm un cățel de usturoi răzuit, sare și condimente, dacă mai necesită.

Servim delicioasa tocană de ceapă cu pui și roșii cu mămăliguță caldă.

Opțional, adăugăm și pătrunjel verde.

Să vă fie de folos!

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.