Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post

de Maria Udrea
4082 vizualizări
Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, porționată pe un platou rotund și decorată cu zahăr pudră

Pentru răsfățul dulce din primul weekend de post am preparat o delicioasă rețetă de prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post. Este o prăjitură cu foi fragede, coapte pe dosul tăvii.

Îmi plac tare mult prăjiturile cu foi fragede, și nu ezit să le prepar și în varianta de post. Chiar dacă nu au ingrediente de origine animală, să știți că ies foarte gustoase și aspectuoase și cu cele vegetale. Și sunt mai ușoare pentru digestie, mai sănătoase.

Am prezentat anterior rețeta de foi fragede cu cacao, de post. Am optat pentru a prezenta rețeta foilor și separat de cea a prăjiturii. De altfel, fiecare poate combina foile cu crema preferată. Eu am preferat o cremă cu aromă intensă de cocos. Însă merge tare bine și crema de vanilie, crema de lămâie, sau o cremă simplă de griș.

Mai găsiți pe blog și rețeta de foi fragede pentru prăjituri de post, simple, fără cacao. La acestea merge o cremă cu cacao sau una cu caramel. Cu cât contrastul de culori dintre cremă și foi este mai vizibil, cu atât prăjitura este mai spectaculoasă.

Vedeți aici și rețeta de prăjitură de post cu cremă caramel și unt de arahide. Pentru această prăjitură am preparat foi fragede simple. Foarte bine s-au combinat cele două elemente ale prăjiturii.

Cum preparăm rețeta de prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post

După cum am menționat mai sus, prăjitura de azi conține foi fragede cu cacao, umplute cu o cremă de cocos. Foile cu cacao le preparăm cu ulei de floarea soarelui și apă, plus zahăr, agenți de dezvoltare și arome. De obicei, pentru foile sau blaturile cu cacao folosesc aroma de rom. Pentru cele albe, folosesc vanilia sau lămâia.

Și cum crema am preparat-o cu aromă intensă de cocos, contrastul dintre cele două arome este tare plăcut. În plus, am folosit și o pudră de cacao mai de calitate care a avut și ea aromă intensă.

Chiar a ieșit o prăjitură foarte gustoasă, vă recomand cu drag rețeta!

Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, porționată în tavă Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, porționată în tavă și decorată cu zahăr pudră Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, porționată pe un platou rotund și decorată cu zahăr pudră

Iar dacă mai doriți și alte rețete de deserturi din categoria celor de post, găsiți pe blog o colecție de rețete în secțiunea ”Dulciuri/Dulciuri de post”.

Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post.

Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, porționată pe un platou rotund și decorată cu zahăr pudră

Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post

Pentru răsfățul dulce din primul weekend de post am preparat o delicioasă rețetă de prăjitură… Dulciuri de post Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post European Printează
Porții: 24 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 23 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Pentru 3 foi  cu dimensiunile de 28/40 cm:
  • 450 gr făină
  • 50 gr cacao
  • 100 ml apă minerală
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 100 gr zahăr
  • 1 vârf de linguriță cu sare
  • 10 gr praf de copt
  • 5 gr bicarbonat de sodiu
  • 1 lingură de oțet
  • 2 lingurițe esență de rom.
  • Pentru cremă:
  • 800 gr lapte de cocos
  • 400 ml apă
  • 150 gr zahăr
  • 175 gr făină
  • 25 gr amidon
  • 100 gr nucă de cocos
  • 1 lingură ulei de cocos
  • 1 vârf de linguriță cu sare.
  • În plus:
  • zahăr pudră pentru decor.

MOD DE PREPARARE

Începem cu prepararea aluatului pentru foile cu cacao. După frământare, acesta necesită un timp de relaxare la loc răcoros, pentru a putea fi modelat mai ușor. În acest interval de timp putem prepara crema, pentru a avea timp să se răcească.

Cum preparăm aluatul pentru prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post

Punem zahărul cu uleiul într-un bol și le amestecăm până când se dizolvă zahărul. Turnăm apa minerală, adăugăm și esența și omogenizăm bine amestecul.

În alt bol cernem făina amestecată cu pudra de cacao, sarea și praful de copt. Bicarbonatul de sodiu îl dizolvăm în oțet și îl adăugăm în amestecul lichid. Apoi adăugăm amestecul lichid peste cel solid, în timp ce amestecăm intens pentru omogenizarea aluatului.

Frământăm aluatul pentru foi fragede cu cacao, de post, până când se desprinde de pe pereții bolului și devine compact și nelipicios. Îl modelăm sub formă sferică și îl împachetăm în folie de prospețime. Îl punem la loc mai răcoros pentru aproximativ o oră.

Înainte de a forma foile de aluat pentru prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, pornim cuptorul la 180 de grade Celsius. Am format trei foi din acest aluat, cu dimensiunile de 28/40 cm.

Se coc pentru 4-5 minute fiecare, la 180 de grade Celsius.

Trei foi fragede cu cacao, de post

Preparăm crema de cocos

Punem într-o cratiță laptele de cocos și îl amestecăm cu apa până când obținem un lichid omogen. Adăugăm sarea și zahărul.

Într-un bol, amestecăm făina cu amidonul. Trecem acest amestec prin sită și îl adăugăm în cratița cu lapte de cocos. Omogenizăm bine compoziția și punem cratița pe foc de intensitate medie. Fierbem delicioasa cremă, amestecând continuu, până se îngroașă ca o budincă.

La final de fierbere adăugăm nuca de cocos și uleiul de cocos și omogenizăm bine crema. Așezăm o folie de prospețime peste cremă, la contact cu aceasta și lăsăm crema să se răcească.

Cremă de post cu nucă de cocos în cratiță cu lingură deasupra

Pentru a monta delicioasa prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, așezăm prima foaie în tavă. Apoi întindem peste ea jumătate din crema răcită. Adăugăm a doua foaie, a doua parte de cremă și ultima foaie.

Colaj de poze cu pașii de montare ai prăjiturii

Așezăm o folie peste prăjitură și un tocător de lemn sau o altă greutate și o dăm la rece pentru cel puțin 8 ore sau de pe o zi pe alta.

Apoi vom putea să porționăm frumos prăjitura pentru că foile vor fi suficient de hidratate.

Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, porționată în tavă Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, porționată în tavă

O servim decorată cu zahăr pudră.

Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, porționată în tavă și decorată cu zahăr pudră Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, porționată pe un platou rotund și decorată cu zahăr pudră Prăjitură cu cremă de cocos și foi cu cacao, de post, porționată pe un platou rotund și decorată cu zahăr pudră

Să vă fie de folos!

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.