Pot să vă spun despre acești mucenici moldovenești în două culori că au devenit preferații noștri de la prima degustare. Aluatul cu cacao, aromatizat cu rom i-a făcut mai speciali, atât ca gust cât și ca aspect. Merită să-i încercați, sigur o să vă placă. Și nu ne abatem de la rețeta clasică decât adăugând puțină cacao.
Anterior v-am prezentat rețeta de mucenici umpluți cu nucă și cacao. Și acei mucenici au avut mare succes. Când i-au degustat ai mei, au zis că de acum înainte doar din aceia să prepar.
Însă când s-au delectat și cu cei în două culori, n-au mai știut pe care să-i claseze pe primul loc. Deci dacă aveți în plan să preparați mucenici moldovenești, din același aluat, puteți prepara toate trei variantele.
Mai găsiți pe blog și rețeta de mucenici moldovenești împletiți, la care, de asemeni, folosim același aluat. Iar preferații mei, rămân în continuare mucenicii fierți – vedeți aici rețeta de mucenici muntenești. Îmi place mult siropul în care sunt fierți mucenicii, pentru că este foarte consistent și foarte aromat.
Cum se prepară rețeta de mucenici moldovenești în două culori
După cum am spus mai sus, rețeta aluatului pentru mucenicii bicolori este aceeași cu rețeta clasică a aluatului pentru mucenici moldovenești. Dar, împărțim aluatul în două părți, iar într-o parte adăugăm cacao. Eu am preparat, de fapt, două aluaturi, pentru că mi s-a părut mai ușor să adaug de la început cacao în compoziție.
Ideea acestor mucenici am preluat-o de aici. Doar ideea de a-i prepara în două culori am preluat-o, aluatul eu l-am preparat de post pentru că anul acesta ziua de 9 Martie este în post.
Mai găsiți pe blog și o rețetă de cornuri în două culori, umplute cu gem. Dar mai găsiți și alte rețete de aluaturi delicioase de casă, dospite sau fragede, de unde vă puteți inspira.
Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.
Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de mucenici moldovenești în două culori.
INGREDIENTE
- Pentru aluat alb:
- 350 gr făină albă tip 480
- 3,5 gr drojdie uscată
- 150 ml apă
- 30 ml ulei de floarea soarelui
- 50 gr zahăr
- 25 gr zahăr vanilinat
- 1/2 linguriță cu coajă de lămâie răzuită fin
- 1/2 linguriță cu coajă de portocală răzuită fin
- 1/4 linguriță sare
- Pentru aluat cu cacao:
- 330 gr făină albă tip 480
- 25 gr cacao
- 3,5 gr drojdie uscată
- 150 ml apă
- 30 ml ulei de floarea soarelui
- 50 gr zahăr
- 1/2 linguriță cu coajă de lămâie răzuită fin
- 1/2 linguriță cu coajă de portocală răzuită fin
- 4 ml esență de rom
- 1/4 linguriță sare
- Pentru sirop:
- 500 ml apă
- 50 gr zahăr
- 8 ml esență de rom
- 1 linguriță cu coaja răzuită de lămâie și portocală
- Pentru uns:
- 2 linguri de miere
- 1 linguriță de sirop
- 100 gr nucă măcinată grosier
MOD DE PREPARARE
Mai întâi preparăm aluatul simplu pentru mucenici moldovenești în două culori. Apoi îl preparăm și pe cel cu cacao, în același vas.
Începem cu pregătirea făinii pe care o cernem în bolul mixerului. Adăugăm drojdia uscată și le amestecăm bine. Avantajul folosirii drojdiei uscate este acela că nu necesită transformarea ei în maia. O amestecăm direct cu făina și scurtăm timpul de așteptare. Dar nu este greșit nici dacă procedăm cu ea ca și cu drojdia proaspătă, amestecând-o de la început cu puțin zahăr și apă caldă. Eu folosesc ambele variante, în funcție de timpul pe care îl am la dispoziție.
Punem apa cu zahărul și sarea într-un ibric, la fiert. Adăugăm și coaja de lămâie și pe cea de portocală. Amestecăm în apă până când zahărul și sarea se dizolvă. Apoi adăugăm și uleiul. Nu fierbem siropul decât până se încălzește ușor. Dacă atinge punctul de fierbere, îl lăsăm să se tempereze înainte de a-l folosi.
Folosim mixerul cu brațul pentru aluaturi și amestecăm făina cu drojdia din bol, turnând câte puțin din amestecul lichid, cald. Pe măsură ce aluatul începe să capete consistență, mărim viteza mixerului. Lăsăm mixerul să frământe aluatul timp de 10 minute. Apoi îl răsturnăm pe o planșetă și îl acoperim cu un bol de sticlă. Putem să îl transferăm în alt bol și îl acoperim cu un ștergar.
Pentru aluatul cu cacao procedăm în același mod, cu mențiunea că cernem făina amestecată cu cacao de la început. În siropul pentru aluat adăugăm și esență de rom. Chiar dacă vom adăuga și în siropul de trampare a mucenicilor, eu am adăugat și în aluat pentru că se asociază foarte armonios romul cu cacao. Mie îmi place în mod deosebit această asociere.
Lăsăm cele două aluaturi acoperite să se dospească timp de 45 de minute.
Apoi, împărțim cele două aluaturi în 8-10 părți aproximativ egale, în funcție de cât de mari dorim să preparăm mucenicii. Eu nu am mai cântărit aluaturile când le-am împărțit din lipsă de timp. Am modelat aluaturile în două rulouri și am încercat să le decupez în bucăți aproximativ egale.
Modelăm fiecare bucată de aluat în câte un șnur de aproximativ 40 cm lungime. Apoi împletim câte două șnururi, unul alb și unul maro. Lipim șnururile la capete prin presare, apoi formăm din ele cifra 8. Formăm mai întâi un cerc din împletitura celor două șnururi de aluat. Apoi, îndoim cercul sub forma cifrei opt, dar având grijă ca locul unde am lipit capetele să vină dedesubt, exact unde suprapunem aluatul.
Așezăm mucenicii bicolori în tava tapetată cu hârtie de copt la distanțe de 5-6 cm între ei. Îi mai lăsăm să se dezvolte 10 minute în tavă, acoperiți.
În timp ce mucenicii stau la odihnit în tavă, încălzim cuptorul la 200 de grade Celsius.
Coacem minunații mucenici moldovenești în două culori pentru 10 minute la 200 de grade Celsius, apoi pentru 20-25 de minute la 180 de grade Celsius.
Înainte de stingerea cuptorului preparăm siropul pentru tramparea mucenicilor.
Fierbem apa cu zahărul, coaja de lămâie și de portocală pentru 2-3 minute. După stingerea focului adăugăm și esența de rom.
După coacerea mucenicilor îi lăsăm să se tempereze 10 minute, apoi turnăm siropul peste ei. Lăsăm mucenicii în sirop până când acesta este complet absorbit.
Punem mierea într-un bol și o diluăm cu 1-2 lingurițe de sirop. Cu acest sirop de miere glazurăm mucenicii, folosind o pensulă de bucătărie. Presărăm deasupra lor nuca măcinată și ne răsfățăm papilele cu gustul lor delicios și aromat.
Sunt minunați!