Blat umed de tort cu ciocolată

de Maria Udrea
4 comentarii
Blat umed de tort cu ciocolată

Pentru că lipsea din colecția mea de rețete pentru blaturi de tort această rețetă de blat umed de tort cu ciocolată, iată că i-a venit rândul.

Este un blat cu ciocolată și unt în compoziție, dens și ușor umed ce nu necesită însiropare.

Este un blat de brownie, dacă vreți, cu bicarbonat pentru a ieși umed și ușor sfărâmicios.

Foarte des prepar acest blat doar din albușuri, pentru a folosi gălbenușurile la cremă.

Dar îl mai prepar doar din albușuri și de sărbători când îmi rămân albușuri de la maioneze, sau diverse creme.

Vedeți Aici Rețete de prăjituri din albușuri!

Și mai găsiți pe blog câteva Rețete de blat de tort, pe care vi le recomand cu tot dragul.

Rețete interesante de blaturi pentru tort mai găsiți și pe blogul Rețete fel de fel.

Blat umed de tort cu ciocolată

Aș vrea să menționez că folosesc la toate preparatele mele, chiar și la cozonac, făină brută, de la moară.

Am descoperit, cu ani în urmă, în drumul meu spre meleagurile natale, o moară care face făină bună.

Este făină fără aditivi, de aceea cantitățile folosite de mine sunt puțin mai mari.

Am simțit nevoia să specific asta, cu toate că aproape mereu specific, dar este un amănunt foarte important.

Revenind la rețeta de față, blatul umed, chiar dacă este mai dens decât cel clasic, tot pufos iese.

E ca un burete mai poros, sau cel puțin mie așa îmi iese.

De însiropat, se poate însiropa și el, dacă se dorește. Eu de data aceasta l-am lăsat neînsiropat.

Culoarea blatului este dată de tipul de ciocolată folosit. Eu am folosit o ciocolată amăruie cu 55% masă de cacao( Cuvertura de cacao de la Lidl).

Obișnuiesc să răstorn blatul pe partea cealaltă, imediat după ce îl scot din formă.

Astfel se așază mai bine, iar partea de jos va veni deasupra tortului, pentru că este mai dreaptă.

Dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Blat umed de tort cu ciocolată

Blat umed de tort cu ciocolată

Printează
Porții: 1 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 4.8/5
( 16 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Pentru o formă de 26 cm:
  • 7 ouă medii
  • 175 gr zahăr
  • 200 gr ciocolată amăruie(55% cacao)
  • 200 gr unt
  • 50 ml lapte
  • 1 vârf de linguriță cu sare
  • 1/4 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1 linguriță praf de copt( 5 gr)
  • 300 gr făină

MOD DE PREPARARE

Pentru reușita blatului umed de tort cu ciocolată, trebuie să aducem ouăle și făina la temperatura camerei.

Amestecăm o parte din făină cu praful de copt și bicarbonatul. Le cernem de câteva ori împreună să se amestece bine. Astfel vom fi siguri că blatul va crește uniform.

Separăm albușurile de gălbenușuri și presărăm sare peste albușuri. Le lăsăm la temperatura camerei până pregătim ciocolata.

Rupem ciocolata în bucăți mici și o punem într-un vas, la foc mic, împreună cu untul tăiat în bucăți și laptele. Amestecăm continuu până la topirea ingredientelor solide și la omogenizarea compoziției. Apoi lăsăm compoziția de ciocolată la răcit.

Între timp, pornim cuptorul la 180 de grade.

Mixăm albușurile până devin cristaline. Adăugăm, treptat, zahărul și le mixăm până se întărește bezeaua.

Amestecăm gălbenușurile cu compoziția de ciocolată, răcită.

Apoi, adăugăm amestecul rezultat peste bezeaua de albușuri.

Cu o spatulă, amestecăm ușor de jos în sus, cu mișcări circulare, până se omogenizează din nou compoziția pentru blat umed de tort cu ciocolată.

La final, cu aceleași mișcări de jos în sus, încorporăm lingură cu lingură, amestecul de făină cu praf de copt și bicarbonat, dar și restul de făină simplă.

Tapetăm forma de copt cu hârtie la bază, iar pereții laterali îi ungem cu ulei și presărăm făină.

Întindem compoziția în forma de copt. O nivelăm și dăm forma la cuptor pentru 35-40 de minute.

Eu am copt blatul pentru 40 de minute, să fiu sigură că și la mijloc este bine copt. Însă fiecare își cunoaște cuptorul.

Sper să vă fie de folos rețeta mea de blat umed de tort cu ciocolată!

 

Rețete înrudite

4 comentarii

rodica 15 December 2021 - 14:43

La o forma de 24 cm ce gramaj avem?

Răspuns
Maria Udrea 15 December 2021 - 14:48

Dar puteți să-l faceți și în formă de 24 cm cu aceleași gramaje…. Va ieși puțin mai înalt.

Răspuns
Ele 4 November 2022 - 9:59

Buna ziua ! As dori sa incerc blatul dvs de tort umed cu ciocolata pentru ziua fetitei si nu trebuie sa dau gres. Am vazut ca reteta este cu 300 gr faina si mi se pare ca este multa faina pentru un blat, nu iese prea dens, prea tare ?
Multumesc mult !

Răspuns
Maria Udrea 4 November 2022 - 10:55

Bună! Depinde și ce făină folosiți. Așa cum mi-a ieșit mie nu a fost tare. Este dens, da, dar este ușor umed. Puneți 250 gr de făină pentru început și vedeți dacă vi se pare mult, 300. Repet, pentru mine a fost ok așa cum l-am făcut.

Răspuns

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.