Chec aperitiv cu dovlecel și cârnați afumați

de Maria Udrea
0 comentarii
Chec aperitiv cu dovlecel și cârnați afumați

Este gustos și de efect un astfel de Chec aperitiv cu dovlecel și cârnați afumați, servit ușor cald cu roșii proaspete, sau cu ketchup!

Este foarte bun și rece, luat la pachet, sau servit dimineața la mic dejun!

Îmi place mult să folosesc dovlecelul în diverse preparate, cum sunt si aceste Chiftele din dovlecel si branza, sau această Pizza cu blat de dovlecel și brânză și multe altele pe care le găsiți pe blog.

Folosesc, în special, dovlecei de grădină pentru că sunt mai cărnoși și nu atât de zemoși ca cei mici, de seră.

Am preferat să fac acest Chec aperitiv cu dovlecel și cârnați afumați nu foarte înalt pentru a se coace bine la mijloc și chiar a ieșit reușit.

Prima dată am văzut astel de checuri aperitiv pe bucătăraș.ro, site-ul meu de suflet, care este o inepuizabilă sursă de inspirație.

Chec aperitiv cu dovlecel și cârnați afumați

Chec aperitiv cu dovlecel și cârnați afumați

Printează
Porții: 16 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 1 vot(uri) )

Ingrediente

  • 1 dovlecel de grădină, mai măricel
  • 1 morcov
  • 1 ceapă
  • 3-4 căței de usturoi
  • 6 felii de gogoșari în oțet
  • 4 cârnați cabanos afumați, subțiri
  • 100 g brânză proaspătă de vaci
  • 200 g parmezan ras
  • 100 ml ulei
  • 150 g iaurt cremos
  • 3 ouă medii
  • 300 g făină
  • 1 plic praf de copt
  • sare
  • piper
  • busuioc
  • cimbru
  • 1/2 legătură mărar verde
  • 1/2 legătură pătrunjel verde
  • puțină mozzarella rasă, pentru decor
  • 2-3 roșii cherry

 

Mod de preparare

Pregătim ingredientele pentru Chec aperitiv cu dovlecel și cârnați afumați

Curățăm dovlecelul de coajă și semințe și îl dăm pe răzătoarea mare.
Curățăm morcovul și, de asemeni, îl dăm pe răzătoare.
Curățăm ceapa și o tocăm solzișori, iar usturoiul îl curățăm și îl tocăm rondele.
Feliile de gogoșari le tăiem cuburi, iar cârnații îi prăjim și îi tăiem rondele.
Cernem făina împreună cu praful de copt.
Spălăm verdeața și o tocăm mărunt.

Preparare Chec aperitiv cu dovlecel și cârnați afumați

Pornim cuptorul la 180 de grade
Într-un vas încăpător amestecăm ouăle cu un praf de sare și condimentele.
Adăugăm iaurtul și brânzeturile, apoi făina cu praful de copt și omogenizăm aluatul.
Va ieși un aluat ușor ferm, dar se va mai subția pe parcurs de la zeama morcovului și dovlecelului.
Adăugăm peste aluat restul ingredientelor și îl omogenizăm, cu ajutorul unei spatule.
Lăsăm aluatul să se odihnească 6-8 minute, timp în care dovlecelul și morcovul își vor lăsa din sucul lor în aluat și ne vom da seama dacă mai necesită făină.
Eu nu am mai pus, dar depinde de cele două legume cât de zemoase sunt.
Se pot scurge de la început de zeamă, însă pierdem din gustul lor, părerea mea.
Tapetăm două tăvi de chec cu hârtie de copt și întindem aluatul în ele.
Dăm tăvile la cuptor pentru 40-45 de minute, la 180 de grade, sau până când checurile sunt bine rumenite.
Testul cu scobitoarea nu e valabil la astfel de checuri aperitiv, pentru că acestea vor fi destul de umede, ca niște budinci.
Peste unul din checuri am presărat mozzarella cu verdeață și rondele de roșii cherry și l-am mai lăsat 5 minute la cuptor.
Lăsăm checurile 10 minute în tăvi, să se tempereze, apoi le mai lăsăm alte 10-15 minute scoase din tăvi și abia apoi le putem porționa.
Altfel, am avea impresia că sunt necoapte.

 

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.