Mazăre cu morcovi și costiță afumată

de Maria Udrea
0 comentarii
Porție de mazăre cu morcovi și costiță afumată alături de furculiță și cuțit și felii de pâine

Mâncarea de mazăre cu morcovi și costiță afumată este una dintre mâncărurile noastre preferate, pe care o repetăm destul de des. Ne plac toate cele trei ingrediente principale și chiar profităm de gustul lor combinate împreună.

Mazărea cu morcovi era una dintre mâncărurile de care eu m-am îndrăgostit de pe vremea când eram la liceu. La noi în zonă nu se cultiva mazăre în acea vreme. Însă avem o mătușă în București care mă răsfăța cu o astfel de mâncare, de câte ori o vizitam. O prepara și simplă, și cu carne, dar, mai ales cu pipote și inimi de pui. Cel mai mult îmi plăcea când o prepara cu carne afumată de la garniță( găleata/oala cu untură).

Eu nu am carne la garniță, dar am descoperit un magazin alimentar cu produse din carne, afumate, care ne-au plăcut foarte mult. Au acel gust de afumat aproximativ la fel cum avea carnea pe care o afuma mama cu fum de rumeguș în copilărie.

Cât despre mazăre, acum mă bucur de ea din grădină. Iar pentru sezonul rece o congelez sau o conserv la borcan în saramură sau sub formă de tocăniță.

De data aceasta am apelat la mazărea congelată.

Vedeți aici și rețeta de mazăre în saramură. Pe aceasta o folosesc, în special, la salata de boeuf sau la alte salate.

Mai găsiți pe blog și o rețetă de mazăre cu dovlecei la borcan, pentru iarnă. Aceasta este ideală pentru perioadele de post. Doar desfac borcanul și încălzesc conținutul. Mai adaug în timpul servirii verdeață proaspătă și gata-i masa.

Cum preparăm rețeta de mazăre cu morcovi și costiță afumată

Mâncarea de mazăre din rețeta actuală se prepară foarte ușor și nu necesită ingrediente multe. Pe lângă cele menționate în titlu mai folosim ceapă, usturoi și câteva condimente.

Timpul de preparare este relativ scurt, pentru că toate ingredientele se pătrund foarte repede. Costița, fiind afumată nu necesită timp îndelungat de fierbere.

Rețeta este destul de simplă și ușoară, dar și versatilă. Fiecare poate prepara rețeta după propriul gust, adaptând cantitățile ingredientelor și folosind condimentele preferate.

Din categoria preparatelor cu mazăre mai găsiți pe blog și rețete de supă cremă sau mâncăruri de post.

Le descoperiți tastând cuvântul ”mazăre” în caseta de căutare.

Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Iar mai jos puteți urmări lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de mazăre cu morcovi și costiță afumată.

Porție de mazăre cu morcovi și costiță afumată alături de furculiță și cuțit și felii de pâine

Mazăre cu morcovi și costiță afumată

Printează
Porții: 8 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 15 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • 500 g costiță afumată
  • 450 g mazăre congelată
  • 2 cepe medii
  • 2 căței de usturoi
  • 4 morcovi medii
  • 400 g pastă de roșii
  • 2 linguri de ulei
  • o crenguță de cimbru uscat
  • 2 foi de dafin
  • sare și piper după gust
  • 1 lingură de făină
  • 1 legătură de mărar.

MOD DE PREPARARE

Mai întâi vom porționa costița în bucăți mai mici, apoi o spălăm bine cu apă caldă. O lăsăm în apă caldă până când pregătim celelalte ingrediente.

Curățăm ceapa și o tocăm mărunt, curățăm morcovii și îi tocăm rondele. Un cățel de usturoi îl curățăm și îl tocăm rondele.

Pentru a prepara mâncarea de mazăre cu morcovi și costiță afumată punem uleiul la încins într-o cratiță. Adăugăm ceapa, cățelul de usturoi și bucățile de costiță scurse. Adăugăm și 2 linguri de apă și amestecăm ușor ingredientele pentru a-i degaja bine aromele în lichidul format în cratiță.

Dacă vă place și suportați gustul de ceapă călită, nu mai folosiți apă. Este mai gustoasă mâncarea cu ceapa călită, însă nu este și sănătoasă. Eu am renunțat de mult la a mai căli ceapa.

Adăugăm morcovii și-i amestecăm și pe aceștia cu ingredientele din cratiță timp de 1-2 minute. Apoi adăugăm mazărea direct congelată și adăugăm apă fierbinte atât cât să fie acoperite ingredientele.

Mai adăugăm foile de dafin și crenguța de cimbru și lăsăm ingredientele să fiarbă la foc mic spre mediu, fără a acoperi cratița. Dacă o acoperim, ingredientele vor fierbe înăbușit, iar mazărea își va schimba culoarea.

Când toate ingredientele sunt pătrunse, adăugăm pasta de roșii. Eu am folosit o pastă de roșii preparată în casă, cu ardei copți. Este absolut delicioasă.

Mai lăsăm mâncarea de mazăre cu morcovi și costiță afumată să fiarbă timp de 10 minute și o asezonăm cu sare și piper după gust.

Amestecăm într-un bol o lingură de făină cu 2 de apă rece până la omogenizare. Turnăm acest amestec în cratița cu mâncare, amestecând energic pentru a nu se forma cocoloașe.

Făina este opțională, se adaugă pentru a îngroșa mâncarea.

Mai fierbem mâncarea 5 minute pentru a se găti și făina, iar înainte de stingerea focului adăugăm un cățel de usturoi răzuit și mărarul tocat mărunt.

Mâncarea de mazăre cu morcovi și costiță afumată este delicioasă servită cu murăturile preferate și pâine de casă.

Să vă fie de folos!

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.