Rețeta tradițională de tochitură dobrogeană este una dintre rețetele pe care le preparăm imediat după sărbătorile de iarnă când se termină sarmalele și friptura. Este una dintre mâncărurile preferate ale familiei.
Carnea prăjită în untură, apoi fiartă cu bulion și servită cu mămăliguță, ouă ochiuri și brânză telemea răzuită, este de nerefuzat. Iar dacă pe lângă carne mai adăugăm și cârnați de casă afumați, deliciul va fi maxim. Sau putem adăuga alte specialități de carne afumate precum baconul, costițe, pastramă, etc.
Tot după sărbătorile de iarnă mai preparăm și rețeta de ciorbă de varză murată cu rasol de porc, afumat. Este una dintre ciorbele noastre preferate din sezonul rece. Este tot o rețetă inspirată din bucătăria austriacă – Krautsuppe.
Și tot din categoria rețetelor delicioase cu carne de porc mai preparăm în sezonul rece și rețeta de varză acră cu jumări la cuptor. Este absolut delicioasă, servită cu mămăliguță și ardei iute.
Ce ingrediente conține rețeta de tochitură dobrogeană
Pentru această mâncare tradițională putem folosi carne de porc de mai multe feluri: pulpă, mușchi, fleică, ceafă, coaste, etc. Dar o putem prepara și doar dintr-un fel de carne. Important este ca aceasta să fie ușor împănată și cu grăsime. Mai folosim untură de porc în care prăjim carnea, vin roșu, condimente și bulion sau pastă de roșii.
Iar pentru servit, preparăm mămăliguță ca la mama acasă, ouă ochiuri și răzuim brânză sărată. Este una dintre cele mai consistente mâncăruri pe bază de carne de porc. Și este absolut delicioasă.
Cantitățile ingredientelor la o astfel de rețetă nu sunt fixe. Fiecare poate adăuga tipul de carne preferat, condimente după gust și sosul de roșii tot după gust. Nouă ne place cu mult sos de roșii pentru că acesta oferă gust delicios mâncării.
Dacă și voi sunteți consumatori de carne de porc, găsiți pe blog mai multe rețete de unde o puteți prepara pe cea care vă inspiră mai mult.
Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.
Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas al rețetei de tochitură dobrogeană.
INGREDIENTE
- 1 kg carne de porc( pulpă, fleică, ceafă, etc.)
- 1 lingură untură de porc
- 250 ml vin alb, demi dulce
- 4-5 căței de usturoi
- 250 ml suc de roșii
- 100 gr bulion de roșii
- 1 linguriță boia de ardei, afumată
- 2 foi dafin
- sare și piper după gust.
- Pentru servit:
- mămăliguță
- ouă ochiuri
- brânză telemea, sărată.
MOD DE PREPARARE
Începem prin a porționa carnea de porc în bucăți mai mici, aproximativ egale. Apoi condimentăm bucățile de carne cu puțină sare și puțin piper măcinat. Le amestecăm bine și le lăsăm la rece 30-40 de minute.
După acest interval de timp punem untura la topit într-o tigaie adâncă sau un ceaun. Adăugăm bucățile de carne și le prăjim la foc de intensitate medie spre mare, până când acestea se deschid la culoare.
Turnăm vinul și fierbem carnea până când se evaporă tot alcoolul. Adăugăm bulionul amestecat cu sucul de roșii, 2 foi de dafin, usturoiul tocat mărunt și boiaua de ardei.
Acoperim tigaia cu un capac și preparăm delicioasa tochitură dobrogeană timp de 15-20 de minute, la foc de intensitate minimă.
Dacă nu are suficient lichid, putem să mai adăugăm o ceașcă cu apă fierbinte.
În acest interval de timp ne ocupăm de prepararea mămăliguței, apoi preparăm ouăle și răzuim brânza.
Servim tochitură dobrogeană cu mămăliguță caldă, peste care așezăm un ou ochi și presărăm brânza răzuită, peste el.
Este delicioasă și foarte consistentă, nu ne mai trebuie decât un pahar cu vin la masă.