60
Pentru că aveam la congelator ciuperci mixte puse din toamnă, au prins bine acum în post, pentru că am pregătit delicioasa rețetă Ciuperci mixte cu ceapă și usturoi verde.
Chiar delicioase aceste ciuperci, servite pe pat de mămăliguță, sub formă de tartă și cu ceva adaos de usturoi, sau cu ardei iute.
Foarte bine mi-au prins acum în post, această Tocăniță de hribi cu ceapă la borcan pentru iarnă și această Zacuscă de ciuperci combinate cu ardei copt și vinete.
Ingrediente
- 1 kg ciuperci de pădure(hribi, gălbiori, iuțari, crăițe)
- 2 legături ceapă verde
- 1 legătură usturoi verde
- sare
- piper
- puțin cimbru uscat
- câteva frunze de busuioc, proaspete
- 50-60 ml ulei
- 1 linguriță amidon
- câteva fire de pătrunjel și mărar verde
- Pentru mămăliguță:
- 1 l apă
- 300 gr mălai
- 1 linguriță sare
- 1 lingură ulei
Mod de preparare
Cum pregătim delicioasa rețetă de Ciuperci mixte cu ceapă și usturoi verde.
Curățăm, și spălăm ceapa și usturoiul verde, apoi le tocăm rondele.
Le călim ușor în uleiul încins, apoi adăugăm ciupercile congelate și le preparăm la foc iute, până se pătrund bine toate.
Le lăsăm pe foc până mai scade sosul, asezonându-le cu sare, piper, puțin cimbru și frunze de busuioc.
Între timp, pregătim și mămăliguța.
Punem apa la fiert, iar când atinge punctul de fierbere, adăugăm sarea și o mână de mălai. Amestecăm bine până se dizolvă sarea și se împrăștie mălaiul, apoi lăsăm compoziția să atingă din nou punctul de fierbere.
Adăugăm restul de mălai, în ploaie și amestecăm continuu până când mălaiul este bine hidratat și absoarbe toată apa.
Spre final, adăugăm o lingură de ulei, pentru un plus de luciu, dar și textură, însă acesta este opțional.
Întindem mămăliguța într-o formă de tartă cu baza detașabilă, îmbrăcând și pereții acesteia ca la o tartă clasică.
Ne ajutăm de o lingură umezită în apă rece, sau de o spatulă de tort.
Desfacem o linguriță de amidon într-o lingură de apă rece și adăugăm acest amestec peste delicioasele Ciuperci mixte cu ceapă și usturoi verde. Recurgem la acest procedeu pentru a îngroșa sosul. Nu va influența gustul ciupercilor.
Adăugăm apoi ciupercile peste mămăliguța din forma de tartă și dăm forma la cuptorul preîncălzit, pentru 10-15 minute, la 180 de grade.
Servim delicioasa tartă de mămăliguță cu ciuperci, presărată cu verdeață tocată și rondele de ardei iuți, sau cu mujdei de usturoi.
Puteți urmări rețetele mele și pe pagina de Facebook, dar vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram.