Pot să vă spun că în această toamnă conopida a devenit leguma noastră preferată. Ne-am bucurat de multe rețete de preparate din conopidă printre care și această rețetă de conopidă la tigaie cu usturoi. A fost delicioasă și am repetat-o chiar a doua zi.
Până nu de mult foloseam conopida doar la murături pentru că nu prezenta interes altfel, pentru noi. Dar când am preparat prima rețetă de conopidă pane, ne-a stârnit instant interesul.
A urmat rețeta de budincă de conopidă cu brânză sărată, o combinație care ne-a cucerit și mai mult. Iar pentru rețeta de budincă mai am multe idei de variante pe care le voi prezenta cât mai curând.
Dar, este bine să începem cu rețetele cele mai simple și pe parcurs le adaptăm gusturilor noastre. Una dintre cele mai simple este chiar rețeta de față.
Conopida nu are un gust special, dar se combină perfect cu multe alte ingrediente. În schimb, are formă aspectuoasă.
Cum se prepară rețeta de conopidă la tigaie cu usturoi
Pentru că este crocantă, în multe rețete conopida se fierbe mai întâi în apă cu sare. Timpul de fierbere este scurt pentru că nu este nevoie decât să fie ușor pătrunsă conopida. La fel se procedează și pentru rețeta de față, sau cel puțin, așa am procedat eu.
Desfacem conopida în buchețele pe care le clătim foarte bine cu apă rece, apoi le fierbem pentru câteva minute. Le secționăm în bucăți mai mici și le tragem la tigaie în ulei aromatizat cu usturoi. Adăugăm și câteva condimente pentru a-i da gust. Dar, putem servi bucățile de conopidă cu un sos de usturoi sau un sos barbeque.
Vedeți aici cum se prepară sosul barbeque în casă.
Eu am preparat și câteva crutoane în uleiul aromat, rămas de la conopidă. Tare bine s-au combinat cu bucățile de conopidă!
Dacă și voi adorați conopida, găsiți pe blog mai multe rețete de unde vă puteți inspira. Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.
Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta de conopidă la tigaie cu usturoi și crutoane.
INGREDIENTE
- 1/2 conopidă
- 1,5 litri de apă + 1 linguriță de sare
- 3-4 linguri de ulei
- 4-5 căței de usturoi
- 1 linguriță cu boia de ardei dulce
- 1/4 linguriță cu busuioc uscat
- 1 vârf de linguriță cu pudră de nucșoară
- sare și piper după gust
- 4 felii de pâine pentru crutoane
MOD DE PREPARARE
Mai întâi desfacem conopida în buchețele. Spălăm bine buchețelele de conopidă pentru a elimina toate impuritățile din interior. Apoi le fierbem în apă cu sare pentru 10-12 minute, nu mai mult. Este necesar să fie ușor fierte, pentru că altfel nu se vor pătrunde bine doar prin prăjire.
Le punem într-o sită la scurs, iar când se mai temperează, le secționăm în jumătăți sau în bucăți mai mici.
Punem uleiul într-o tigaie la foc și adăugăm usturoiul curățat și ușor strivit. Amestecăm cățeii de usturoi prin tigaie pentru 1-2 minute, atât cât să se degaje aroma lor în uleiul încins. Apoi îi îndepărtăm și în locul lor adăugăm bucățile de conopidă.
Rumenim bucățile de conopidă la foc intens pentru 4-5 minute, întorcându-le de pe o parte pe cealaltă. Presărăm peste ele boiaua de ardei amestecată cu nucșoară și busuioc uscat. Bine, fiecare pune condimentele preferate. Le scoatem într-o sită, sau pe prosoape de hârtie și le lăsăm la scurs.
În uleiul aromat rămas în tigaie, putem prepara câteva crutoane crocante de pâine pe care le servim cu conopida. Bună de tot servită cu un sos barbeque picant, sau cu mujdei.
Spor și poftă bună!