Desert la cupe cu vișine și pișcoturi

de Maria Udrea
0 comentarii
Desert la cupe cu vișine și pișcoturi

Foarte simple și de efect deserturile rapide, fără coacere, precum acest minunat Desert la cupe cu vișine și pișcoturi, preparat în plin sezon al vișinelor coapte.

Se poate prepara la fel de bine și cu vișine congelate, sau cu vișine din compot/dulceață.

Din aceeași categorie de deserturi rapide și fără coacere, vedeți și Rețeta Tiramisu la pahar cu prune în sos caramel!

Ingrediente

  • 8 pișcoturi de șampanie, Savoiardi
  • 200 ml cafea fiartă și îndulcită
  • 30 ml lichior amaretto
  • Pentru crema de mascarpone:
  • 200 ml frișcă lichidă, vanilată și îndulcită
  • 250 gr mascarpone
  • 1 praf de sare
  • 100 gr zahăr pudră, cu aromă de vanilie
  • 2 linguri cu fulgi de ciocolată amăruie
  • Pentru sosul de vișine:
  • 500 gr vișine
  • 100 gr zahăr
  • 1 lingură amidon de porumb

Rețeta Desert la cupe cu vișine și pișcoturi – Mod de preparare

Mai întâi ne ocupăm de cafea.

O fierbem la filtru din 250 ml apă, 2 lingurițe de cafea și o linguriță de zahăr. Bineînțeles că fiecare o poate prepara după propriul gust. După răcire, se adaugă amaretto și se amestecă bine.

Pregătim sosul de vișine. Cu dispozitivul special, îndepărtăm sâmburii la vișine și presărăm zahărul peste ele. Le dăm la rece, dar le mai amestecăm din când în când, pentru a se topi zahărul și a se forma sirop. Apoi, scurgem puțin sirop pe care îl amestecăm cu amidonul. Turnăm amestecul peste vișine, omogenizăm compoziția și punem vasul la foc încet sau la bain marie. Lăsăm sosul de vișine să fiarbă până devine consistent, amestecând ușor pentru a nu strivi vișinele.

Pentru crema de mascarpone, mixăm frișca împreună cu mascarponele, zahărul și un praf de sare, până compoziția devine cremoasă. Puteți opta pentru această Cremă de vanilie cu ciocolată albă.

Lăsăm crema și sosul de vișine să se răcească, apoi asamblăm deliciosul desert în cupe de sticlă.

Așezăm  la baza cupelor câte 2 pișcoturi rupte, trecute prin amestecul de cafea și amaretto. Peste pișcoturi turnăm puțin sos de vișine, apoi întindem un strat din crema vanilată. Presărăm fulgi de ciocolată, așezăm din nou câte două pișcoturi rupte și însiropate, iar un strat de cremă și la final, un strat generos din sosul de vișine.

Dăm cupele cu desert la frigider pentru cel puțin 30 de minute, pentru a se întrepătrunde aromele și pentru a fi mai răcoros.

Puteți urmări rețetele mele și pe pagina de Facebook, dar vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram.

 

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.