Mucenici umpluți cu nucă și cacao

de Maria Udrea
2100 vizualizări
Mucenici umpluți cu nucă și cacao, pe două platouri de lemn, un mucenic secționat

Chiar dacă ne abatem puțin de la rețeta tradițională de mucenici moldovenești, vă garantez că merită preparați și câțiva mucenici umpluți cu nucă și cacao. Ies tare gustoși, sunt dolofani și spectaculoși în secțiune.

Știu că sunt persoane care vor spune că aceștia nu sunt mucenici, ci doar cornuri, dar le contrazic. Au toate elementele necesare rețetei tradiționale: aluat pufos, miere, nuci și arome din belșug. Umplutura le oferă mai mult gust, mai multă consistență și aspect. Toate rețetele se pot adapta după propriul gust, chiar și marii bucătari fac asta. Nu trebuie să fim conservatori și să preparăm mereu aceeași rețetă pentru că așa a inventat-o cineva și trebuie respectată cu sfințenie.

Avem pe blog și rețeta tradițională de mucenici moldovenești. Și o preparăm an de an și pe aceasta.

Și tot an de an mai preparăm și rețeta de mucenici muntenești sau mucenici fierți. De fapt eu cu această rețetă am crescut și vă spun sincer că nu mă satur de ea.

Cum se prepară rețeta de mucenici umpluți cu nucă și cacao

Rețeta mucenicilor umpluți mi-a atras atenția cu ani în urmă pe blogul Rețetefeldefel.ro – vedeți rețeta aici. Iar când a postat-o și prietena mea Gaby pe al ei blog Rețetepapabun.ro – vedeți aici și rețeta ei, am zic că este timpul să o prepar și eu și să nu mai poftesc la alții.

După cum am amintit mai sus, aluatul pentru mucenici se prepară ca și aluatul clasic pentru mucenicii moldovenești. Iar umplutura se prepară dintr-un sirop aromatizat care se toarnă fierbinte peste nuca măcinată, amestecată cu scorțișoară, cacao și zahăr. După coacere, mucenicii se glazurează ca și cei clasici cu miere și nuci.

Mucenici umpluți cu nucă și cacao, pe două platouri de lemn alături de un ștergar rustic Mucenici umpluți cu nucă și cacao, glazurați cu miere și nucă, unul secționat, în tavă Mucenici umpluți cu nucă și cacao, pe două platouri de lemn, un mucenic secționat Mucenici umpluți cu nucă și cacao, pe două platouri de lemn, un mucenic secționat

Mai găsiți pe blog și o rețetă de mucenici moldovenești împletiți, dar și alte rețete de aluaturi dulci.

Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de mucenici umpluți cu nucă și cacao.

Mucenici umpluți cu nucă și cacao, pe două platouri de lemn, un mucenic secționat

Mucenici umpluți cu nucă și cacao

Chiar dacă ne abatem puțin de la rețeta tradițională de mucenici moldovenești, vă garantez că… Dulciuri de post Mucenici umpluți cu nucă și cacao European Printează
Porții: 12 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 8 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Pentru aluat de mucenici:
  • 950 gr făină albă
  • 10 gr drojdie uscată
  • 450 ml de apă
  • 50 ml ulei de floarea soarelui
  • 100 gr zahăr tos
  • 30 gr zahăr vanilinat
  • 1 linguriță coajă de lămâie, răzuită fin
  • 1 linguriță coajă de portocală, răzuită fin
  • 1/2 linguriță de sare
  • Pentru umplutură:
  • 300 ml apă
  • 125 gr zahăr
  • 50 gr pesmet
  • 125 gr nucă măcinată fin
  • 25 gr cacao
  • 1/2 linguriță scorțișoară
  • 10 ml esență de rom
  • Pentru sirop:
  • 500 ml apă
  • 100 gr zahăr
  • 1/2 linguriță cu coajă rasă de lămâie și portocală
  • 10 ml esență de vanilie
  • Pentru glazură și decor:
  • 50 gr miere
  • 1 linguriță de sirop
  • 150 gr nucă măcinată grosier

MOD DE PREPARARE

Începem cu prepararea aluatului pentru mucenici umpluți cu nucă și cacao.

Mai întâi cernem făina în bolul mixerului și o amestecăm bine cu drojdia uscată.

Apoi, punem apa cu zahărul și sarea la fiert și adăugăm coaja de lămâie, precum și pe cea de portocală. Amestecăm în apă până când zahărul și sarea se dizolvă. Apoi adăugăm și uleiul.

Atașăm brațul pentru aluaturi la mixer și îl pornim. Turnăm câte puțin din amestecul lichid, cald, peste făina din bol, în timp ce amestecăm încet pentru început. Pe măsură ce aluatul începe să devină compact mărim viteza mixerului.  Frământăm bine aluatul timp de 10 minute, apoi îl acoperim cu un ștergar și îl lăsăm la dospit timp de 45-50 de minute, sau până când se dublează volumul acestuia.

Colaj de poze cu pașii de preparare a aluatului pentru mucenici

Între timp, pregătim umplutura.

Măcinăm nuca, dar nu foarte fin și o amestecăm într-un bol cu scorțișoara, pesmetul și cantitatea de cacao. Punem apa la fiert, într-un ibric și adăugăm zahărul. Amestecăm până la diluarea zahărului, iar după stingerea focului, adăugăm esența de rom. Turnăm siropul fierbinte peste amestecul de ingrediente din bol. Amestecăm intens ingredientele până la omogenizare. Apoi acoperim bolul și lăsăm nuca și pesmetul să se hidrateze bine și să absoarbă tot siropul.

Când aluatul și-a dublat volumul începem modelarea mucenicilor.

Împărțim aluatul în 12-55 bucăți. Eu l-am împărțit în 12 bucăți cu greutatea între 145-150 gr fiecare.  Presărăm făină pe masa de lucru și întindem, pe rând, bucățile de aluat în câte o foaie subțire, dreptunghiulară cu laturile aproximative de 10-40 cm. La unul dintre capetele foilor întindem câte o lingură mai cu vârf din crema de nuci cu cacao.  Rulăm foile de aluat pornind de la capătul cu umplutură. Ruloul îl modelăm mai întâi sub formă de cerc și presăm bine capetele. Apoi, îndoim cercul de aluat formând cifra opt, dar având grijă ca locul unde am lipit capetele să vină dedesubt, exact unde suprapunem aluatul.

Așezăm mucenicii umpluți în tava tapetată cu hârtie de copt la distanțe de 5-6 cm între ei. Mie mi-au încăput într-o tavă mare și una mai mică. Îi mai lăsăm să se dezvolte 10 minute în tavă, acoperiți.

Colaj de poze cu pașii de umplere și formare a mucenicilor

Între timp, încălzim cuptorul la 200 de grade Celsius.

Coacem delicioșii mucenici umpluți cu nucă și cacao pentru 10 minute la 200 de grade Celsius și pentru 20-25 de minute la 180 de grade Celsius.

Înainte de stingerea cuptorului preparăm siropul pentru tramparea mucenicilor.

Punem apa la fiert, într-un ibric și adăugăm zahărul, coaja de lămâie și de portocală. Amestecăm până când se topește zahărul. Fierbem siropul pentru 2-3 minute, iar după stingerea focului adăugăm și esența.

După ce scoatem mucenicii din cuptor, îi lăsăm să se tempereze 10 minute, apoi turnăm siropul peste ei. Lăsăm mucenicii în sirop până când acesta este bine absorbit.

Apoi diluăm mierea cu 1-2 lingurițe de sirop, iar cu ajutorul  unei pensule glazurăm mucenicii cu siropul de miere. Presărăm deasupra lor nuca măcinată, apoi ne putem bucura de gustul lor delicios și aromat.

Colaj de poze cu pașii de însiropare și glazurare a mucenicilor Mucenici umpluți cu nucă și cacao, glazurați cu miere și nucă, în tavă Mucenici umpluți cu nucă și cacao, pe două platouri de lemn alături de un ștergar rustic Mucenici umpluți cu nucă și cacao, pe două platouri de lemn, un mucenic secționat Mucenici umpluți cu nucă și cacao, glazurați cu miere și nucă, unul secționat, în tavă

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.