Tort cu ciocolată și caramel condensat

de Maria Udrea
1943 vizualizări
Tort cu ciocolată și caramel condensat

Pentru că am avut o aniversare în familie, am preparat o rețetă simplă de tort cu ciocolată și caramel condensat. Este simplă pentru că nu facem decât să combinăm ingredientele între ele, pentru a obține gustul care ne satisface.

Iar combinația dintre caramel și ciocolată a devenit preferata familiei. Zic ei să nu mai încerc și alte combinații, pentru că aceasta este fix pe gustul lor.

Inițial am vrut să mai completez gustul caramelului și al ciocolatei cu gustul delicios al vișinelor, transformate în jeleu. Dar am constatat că îmi lipsesc vișinele din congelator și am renunțat la idee.

Am preparat anterior o rețetă de tort cu ciocolată și jeleu de vișine, iar prin crema de ciocolată am adăugat și caramel. Foarte mult i-a cucerit pe ai mei acea combinație. De data aceasta am vrut s-o repet, dar sub altă formă. Însă a fost delicios tortul și fără vișine.

Mai găsiți pe blog o rețetă de tort cu o astfel de combinație, dar și cu un delicios jeleu de zmeură. Este puțin mai complexă rețeta. Este cu caramel sărat pe care l-am preparat în casă. Iar ca și creme am preparat una de ciocolată amăruie și una de ciocolată albă. Vedeți aici rețeta tortului cu caramel sărat.

Ce conține rețeta de tort cu ciocolată și caramel condensat

Pentru acest tort am preparat un blat simplu cu cacao și l-am însiropat cu un sirop preparat cu esență de rom. Crema de ciocolată am preparat-o cu două feluri de ciocolată și smântână pentru frișcă. Am adăugat și puțin mascarpone, pentru cremozitate.

Am adăugat mascarpone și în crema de caramel condensat, în proporție de 1: 2.  Iar glazura am preparat-o cu ciocolată amăruie pentru a avea contrast de gusturi, dar și de culori.

Chiar dacă par multe ingrediente folosite, tortul se prepară destul de ușor.

Eu folosesc ciocolată de la Lidl pentru că este fix pe gustul nostru și are preț accesibil. În plus, îmi place tare mult cum se comportă în creme. Caramel condensat folosesc de la Anyta Cooking. De când i-am descoperit gustul, nu am mai încercat altul.

Tort cu ciocolată și caramel condensat Porție de tort cu caramel și ciocolată pe o farfurie, alături de o furculiță și platoul cu tort

Dacă și voi adorați caramelul, dar și ciocolata, găsiți pe blog mai multe rețete de deserturi cu aceste ingrediente, de unde vă puteți inspira.

Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas al rețetei de tort cu ciocolată și caramel condensat.

Tort cu ciocolată și caramel condensat

Tort cu ciocolată și caramel condensat

Pentru că am avut o aniversare în familie, am preparat o rețetă simplă de tort… Torturi Tort cu ciocolată și caramel condensat European Printează
Porții: 16 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 37 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Pentru o formă de copt cu diametrul de 25 cm:
  • 8 ouă medii
  • 8 linguri apă rece(50 ml)
  • 200 gr zahăr
  • 200 gr făină
  • 25 gr cacao
  • zeama de la 1/2 lămâie(1 linguriță)
  • un praf sare.
  • Pentru sirop:
  • 500 ml apă
  • 100 gr zahăr
  • 2 lingurițe cu esență de rom.
  • Pentru crema de ciocolată:
  • 400 ml smântână pentru frișcă
  • 200 gr ciocolată amăruie
  • 150 gr ciocolată cu lapte
  • 50 gr unt
  • 250 gr mascarpone
  • 1 praf de sare.
  • Pentru crema de caramel condensat:
  • 500 gr caramel condensat
  • 250 gr mascarpone
  • 1 praf de sare.
  • Pentru glazură:
  • 100 ml smântână pentru frișcă
  • 100 gr ciocolată amăruie.

MOD DE PREPARARE

Începem cu prepararea blatului de tort.

Separăm albușurile de gălbenușuri și presărăm puțină sare peste albușuri. Lăsăm albușurile la temperatura camerei cel puțin 30 de minute. Albușurile se transformă mai bine și mai rapid în bezea dacă nu sunt foarte reci.

Iar sarea adăugată peste albușuri, precum și zeama de lămâie, ajută bezeaua să devină fermă, într-un timp mai scurt.

Cum preparăm blatul pentru tort cu ciocolată și caramel condensat

Mixăm albușurile presărate cu sare până când devin spumoase și cristaline. Adăugăm, treptat, zahărul și zeama de lămâie și mixăm în continuare până când bezeaua devine fermă. Bezeaua este fermă atunci când nu se desface de pe pereții bolului, dacă îl întoarcem invers.

Încorporăm pe rând gălbenușurile, apoi apa, amestecând în continuare, până când se omogenizează compoziția. Îndepărtăm mixerul și  folosim în continuare spatulă de silicon.

În compoziția de mai sus încorporăm treptat făina, amestecând cu spatula de jos în sus, cu mișcări circulare, pentru a se menține compoziția aerată. Punem hârtie de copt în tava de coacere, la bază, iar lateralele le ungem cu ulei și presărăm făină.

Întindem compoziția pentru blatul de tort cu cacao în forma de copt. O nivelăm rotind forma ușor pe masa de lucru. Punem blatul în cuptorul încălzit și  îl coacem pentru 30-35 minute, sau până când trece testul cu scobitoarea.

După coacere, îl scoatem din forma de copt și îl transferăm pe un suport de răcire.  Preparăm și siropul prin fierberea apei cu zahărul. Esența o adăugăm după stingerea focului, când se mai temperează puțin siropul. Blatul de tort îl secționăm în trei după răcirea completă.

Colaj de poze cu pașii de preparare ai blatului cu cacao

Preparăm crema de ciocolată și crema de caramel condensat

Punem smântâna pentru frișcă la încălzit, într-o crăticioară și o lăsăm până aproape de punctul de fierbere. Dăm crăticioara deoparte de pe foc și adăugăm în ea ciocolata ruptă în bucăți cât mai mici și untul. Amestecăm intens până când se topește toată ciocolata și untul, iar compoziția este omogenă.

Lăsăm crema să se răcească bine, apoi adăugăm mascarpone și un praf de sare și omogenizăm bine crema, cu ajutorul mixerului.

Pentru crema de caramel condensat nu facem decât să amestecăm caramelul cu mascarpone și un praf de sare, până la omogenizare.

Cum montăm deliciosul tort cu ciocolată și caramel condensat

Secționăm blatul de tort în trei părți, după răcirea completă. Secționăm și vârful neuniform al blatului și îl dăm deoparte.

Siropăm cele trei secțiuni cu siropul răcit. Secțiunea de deasupra blatului o vom așeza prima pe platou. Adăugăm în jurul ei inelul de la forma de copt și îl strângem. Întindem crema de caramel condensat peste prima parte de blat, apoi așezăm peste ea cea de-a doua parte de blat.

Întindem peste aceasta 3/4 din crema de ciocolată. Așezăm cea de-a treia parte de blat și o presăm ușor peste cremă. Punem tortul la rece pentru cel puțin 8 ore. De obicei, eu îl prepar seara și îl las la rece până a doua zi, dimineața. Straturile se vor așeza frumos în acest interval de timp.

A doua zi, înlăturăm inelul metalic și glazurăm tortul. Glazura se prepară foarte simplu, topind ciocolata în smântâna încălzită, ca la pasul de preparare a cremei de ciocolată. După omogenizare, lăsăm glazura să se tempereze  5-6 minute și o turnăm deasupra tortului. Înclinăm tortul într-o parte și în alta să se întindă glazura uniform la suprafață. Pe lateralele tortului vom nivela glazura folosind o spatulă.

Colaj de poze cu pașii de montare a tortului

După ce glazura de ciocolată se întărește peste tort, decorăm tortul cu crema oprită, după propria imaginație.

Eu l-am decorat mai simplu, pentru că este mai elegant când nu este foarte încărcat.

Tort cu ciocolată și caramel condensat

Mai lăsăm tortul la rece pentru minim o oră, apoi îl putem porționa.

Tort cu ciocolată și caramel condensat secționat pe platou Porție de tort cu caramel și ciocolată pe o farfurie, alături de o furculiță și platoul cu tort Tort cu ciocolată și caramel condensat porționat pe farfurie, alături de platoul cu tort și o furculiță

Sper să vă fie de folos și să vă inspire rețeta mea de tort cu ciocolată și caramel condensat.

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.