Mâncare de prune cu zahăr ars

de Maria Udrea
0 comentarii
Două porții de mâncare de prune cu zahăr ars în boluri rustice

Pentru o zi de post, rețeta de mâncare de prune cu zahăr ars este mai mult decât perfectă. Este delicioasă, este consistentă și are un gust ușor dulce  și picant.

Rețeta face parte din colecția de rețete cu iz de copilărie. O preparau mama și bunica în posturile sărbătorilor de Crăciun și de Paște și dispărea rapid de pe masă. Și acum o prepară mama mea cu prune deshidratate, pregătite de ea vara sau toamna. Prunele culese mai puțin coapte se opăresc în apă clocotită, apoi se întind pe mese acoperite cu hârtie albă. Se lasă la soare câteva zile, acoperite cu un tifon curat cu țesătură mai rară, așezat  cu 1 cm deasupra prunelor, așa încât insectele să nu ajungă la prune. Prunele se întorc periodic de pe o parte pe cealaltă. Este o muncă laborioasă ce pune răbdarea la încercare, dar merită tot efortul. Ies mâncăruri și deserturi delicioase cu aceste prune deshidratate.

Una dintre rețetele de desert de pe blog, din categoria celor de post, este rețeta de orez cu lapte de cocos și prune deshidratate.

Iar din categoria mâncărurilor, găsiți pe blog rețeta de ardei umpluți cu orez și prune deshidratate. Următoarea rețetă cu prune uscate va fi o rețetă de sarmale de post.

Ce conține rețeta de mâncare de prune cu zahăr ars

Rețeta de azi este foarte simplă și conține ingrediente puține. Pe lângă prunele deshidratate și siropul de zahăr ars mai avem nevoie și de ceapă, ulei și făină. Mai punem sare după gust și puțin piper, opțional, doar dacă dorim un gust ușor picant. Putem pune puțin ghimbir răzuit că tot sunt în trend preparatele cu ghimbir.

Dacă sunteți în căutare de rețete din categoria celor de post, găsiți pe blog o colecție în secțiunea ”Rețete fără carne”.

Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe  Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta de mâncare de prune cu zahăr ars.

Două porții de mâncare de prune cu zahăr ars în boluri rustice

Mâncare de prune cu zahăr ars

Printează
Porții: 6 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 9 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • 500 gr prune deshidratate, cu sâmbure
  • 150 gr zahăr
  • 750 ml apă fierbinte
  • 2 cepe de mărime medie
  • 30 ml ulei de floarea soarelui
  • 50 gr făină
  • sare și piper, după gust
  • puțin ghimbir răzuit

MOD DE PREPARARE

Mai întâi preparăm siropul de zahăr ars. Punem zahărul într-o cratiță cu pereți dubli la caramelizat. Când zahărul începe să se topească pe margini, amestecăm să nu se ardă. Iar când este tot diluat, adăugăm apa fierbinte, cu mare grijă să nu ne accidentăm. Lăsăm siropul de zahăr pe foc până când se diluează tot zahărul care se solidifică la contactul cu apa. Spălăm bine prunele și le adăugăm în siropul de zahăr ars. Le lăsăm să fiarbă puțin în sirop, la foc mic.

În altă cratiță punem uleiul la încins. Adăugăm ceapa tocată mărunt și o amestecăm pentru a se căli uniform. Nu prăjim ceapa, doar o lăsăm să se pătrundă ușor. Adăugăm ghimbirul răzuit și făina și amestecăm până când aceasta absoarbe tot uleiul. Adăugăm câte puțin din siropul de zahăr ars și amestecăm intens pentru a se desface bine făina și a se hidrata uniform. Apoi, adăugăm compoziția de făină cu ceapă peste prune. Din nou amestecăm pentru omogenizare și mai fierbem delicioasa mâncare de prune cu zahăr ars 5-6 minute. În acest timp potrivim gustul mâncării cu sare și piper.

Ghimbirul și piperul sunt opționale, nu erau incluse în rețeta clasică de odinioară, însă rețetele se pot reinterpreta după gustul fiecăruia.

Este o mâncare foarte gustoasă, se servește simplă ca fel principal la masă.

 

Spor și poftă bună!

 

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.