Pâine împletită cu mac și susan

de Maria Udrea
0 comentarii
Pâine împletită cu mac și susan, după coacere

De câte ori rămânem fără pâine, pun de frământat aluat, că tare mult ne place pâinea de casă. De data aceasta am preparat o minunată pâine împletită cu mac și susan, cu miez pufos și coajă crocantă. Am copt-o în vasul ceramic cu capac și tare frumos s-a dezvoltat. Aluatul este unul clasic, cu apă și puțin ulei de floarea soarelui.

Iar când pregătesc aluat de pâine, am grijă să fac mai mult. Rup din el 2-3 bucăți și pregătesc și turte la tigaie să potolesc foamea celor care se perindă prin bucătărie.

De când a poposit în bucătăria mea vasul ceramic Emile Henry și mixerul KitchenAid de la Kitchenshop nu mai contenesc să mă bucur de ele.  Testez tot felul de aluaturi dulci sau sărate, dar în special aluat de pâine.

Am mai prezentat pe blog și rețeta de pâine pufoasă cu unt în aluat.

Și tot în vasul ceramic am mai copt și o frumos colorată și tare gustoasă pâine cu dovleac plăcintar în aluat.

Ce este special la rețeta de pâine împletită cu mac și susan

Rețeta de față este specială datorită formei pâinii și decorului de semințe, dar și miezului foarte pufos. Potrivite cum trebuie cantitățile ingredientelor folosite, rezultatele preparatelor n-au cum da greș. Pâinea poate fi coaptă și în tăvi normale, în modul clasic. Însă vasul de ceramică o face mai specială. Se dezvoltă mai mult, iar coaja va fi mai crocantă.

Găsiți pe blog mai multe rețete de pâine accesând secțiunea ”Pâine și aluaturi de casă”.

Iar dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta de pâine împletită cu mac și susan.

Pâine împletită cu mac și susan, după coacere

Pâine împletită cu mac și susan

Printează
Porții: 1 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 17 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Pentru aluat de pâine:
  • 650 gr făină albă tip 650 + 30 gr
  • 5 gr drojdie uscată
  • 1 linguriță de sare
  • 1 linguriță de zahăr
  • 300 ml apă caldă
  • 50 ml ulei de floarea soarelui
  • Pentru decor:
  • 1 lingură de făină
  • 3 linguri de apă
  • semințe de mac
  • semințe de susan

MOD DE PREPARARE

Aducem făina la temperatura camerei cu 30 de minute înainte de a începe procesul de preparare al aluatului.

Cernem făina în bolul mixerului pentru a fi mai aerată, facem o adâncitură la mijlocul ei și punem acolo drojdia cu zahărul. Încălzim apa și turnăm puțin din ea peste amestecul de drojdie cu zahăr. Amestecăm ușor cu o spatulă și  acoperim bolul cu o folie, lăsând drojdia să se activeze 10-12 minute. Încălzim ușor și uleiul.

Când drojdia a început să facă bule de aer la suprafață, pornim mixerul la treaptă minimă și începem să amestecăm drojdia cu făina, turnând treptat și apa caldă, dar și uleiul.  Păstrăm puțină apă caldă pentru final în care dizolvăm sarea. Când aluatul devine omogen mărim viteza mixerului cu 2-3 trepte.  Îl lăsăm să frământe aluatul aproximativ 10 minute.

Apoi, presărăm puțină făină pe masa de lucru, scoatem aluatul din bolul mixerului și îl întindem într-o foaie grosieră. Presărăm puțină făină și deasupra foii de aluat. Împachetăm foaia de aluat pe lungime, în trei. Pachetul format îl mai împachetăm încă odată tot în trei. Îl punem înapoi în bolul mixerului și îl acoperim cu folie. Peste folie mai punem și ștergare de bucătărie și lăsăm aluatul la dospit, la loc cald aproximativ o oră.

După acest interval, scoatem din nou aluatul pentru pâine împletită cu mac și susan, pe masa presărată cu făină. Repetăm procedeul de împachetare. Astfel avem siguranța că vom obține un aluat foarte aerat. Împărțim aluatul în patru părți aproximativ egale și le modelăm mai întâi în formă sferică. Apoi modelăm fiecare bucată de aluat în câte o foaie dreptunghiulară pe care o rulăm pe lungime.

Împletim cele patru fâșii și le punem în forma ceramică tapetată cu făină. Acoperim forma cu capacul din dotare și lăsăm aluatul la dezvoltat aproximativ 40 de minute.

Cu 10 minute înainte de expirarea timpului pornim cuptorul la 220 de grade Celsius. Amestecăm cele trei linguri de apă cu o lingură de făină. Cu acest amestec ungem suprafața aluatului împletit și presărăm semințe de mac și de susan. Ungând aluatul cu această ciulama de făină suntem siguri că semințele nu se vor mai scutura de pe pâine, după coacere.

Coacem pâinea împletită cu susan și mac pentru 20 de minute la 220 de grade, apoi pentru alte 20 de minute la 200 de grade. După aceste intervale de timp, îndepărtăm capacul și mai lăsăm pâinea să se rumenească și la suprafață încă 10 minute.

Să vă fie de folos!

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.