Ruladă din aluat opărit cu brânză și spanac

de Maria Udrea
0 comentarii
Ruladă din aluat opărit cu brânză și spanac

Pentru că îmi place mult combinația de brânză cu spanac, am preparat o delicioasă rețetă de Ruladă din aluat opărit cu brânză și spanac cu care mi-am delectat familia în weekend.

Pot să vă spun că este cea mai bună foaie de ruladă pe care am preparat-o eu până acum!

Este o foaie de ruladă din aluat opărit, acel aluat care se folosește la Rețetele de ecler sau choux a la creme.

Am văzut o astfel de rețetă cu foaie de ruladă din aluat opărit la Vlăduț, bucătarul de la Neatza cu Răzvan și Dani și tare mult m-a încântat ideea.

Foaia de ruladă este atât de pufoasă și aerată, dar și frumos colorată de la ouăle folosite. Am folosit ouă de la găini de curte cu gălbenuș de un galben foarte intens.

Ruladă din aluat opărit cu brânză și spanac

Ruladă din aluat opărit cu brânză și spanac

Printează
Porții: 20 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 4.7/5
( 6 vot(uri) )

Porții: 20; Timp de pregătire: 40 de minute; Timp de preparare: 35-40 minute;

Dimensiuni tavă: 37/43,5 cm

Delicioasă și interesantă mai este și Rețeta Ruladă de spanac cu cremă de brânză!

Ruladă de spanac cu cremă de brânză

Ingrediente

  • Pentru aluat opărit:
  • 500 ml apă
  • 125 gr unt cu 82% grăsime
  • 200 gr făină
  • 1/2 linguriță de sare
  • 4 ouă medii
  • Pentru umplut:
  • 500 gr brânză proaspătă, de vaci
  • 150 gr brânză telemea, sărată
  • 150 gr cremă de brânză cu verdeață
  • 2 fire ceapă verde
  • 250 gr baby spanac
  • 1 lingură de unt topit
  • 2 căței de usturoi
  • sare și piper
  • 5-6 frunze de busuioc verde

Mod de preparare

Pregătim foaia de ruladă pentru Rețeta Ruladă din aluat opărit cu brânză și spanac.

Punem într-un vas, pe foc, apa cu untul și 1/2 linguriță de sare și amestecăm până se topește untul.
Lăsăm lichidul să fiarbă pentru 1-2 clocote și adăugăm toată făina odată, amestecând intens până aceasta absoarbe tot lichidul.
Va rezulta un aluat dens, pe care îl lăsăm să se răcească bine și încorporăm în el ouăle, unul câte unul.
În tava de cuptor tapetată cu hârtie de copt întindem aluatul opărit și îl lăsăm la odihnit, la loc răcoros, pentru 12-15 minute.
În acest timp, pornim cuptorul la 180 de grade și ne ocupăm și de umplutură.

Pregătim mai întâi spanacul.

Clătim spanacul bine cu apă și îl scurgem, apoi îl tragem la tigaie în unt topit, aromatizat cu 2 căței de usturoi striviți.
Adăugăm și frunzele de busuioc și câte un praf de sare și unul de piper. Lăsăm spanacul pe foc doar până se pătrunde ușor.
Amestecăm cele trei tipuri de brânză și adăugăm rondele de ceapă verde.
Coacem foaia de ruladă la 180 de grade pentru 35-40 de minute, sau până se rumenește bine la suprafață și începe să se exfolieze.
O răsturnăm, apoi, pe o hârtie de copt, o lăsăm să se tempereze 5-6 minute, apoi întindem compoziția de brânzeturi cu ceapă verde peste ea.
Din loc în loc așezăm grămăjoare de spanac și rulăm, apoi împachetăm rulada în hârtia de copt.
Lăsăm rulada să se răcească bine, înainte de a o porționa, dar ne putem delecta cu marginile, dacă vrem să o testăm și caldă.
Însă rulada se va secționa bine dacă este rece.
Este delicioasă, servită cu roșii proaspete sau cu sos de roșii, ketchup, sos de iaurt, etc!
aluat opărit pentru foaie de ruladăasamblare ruladă

 

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.