Îmi place toamna, în mod deosebit, să pun murături de toate felurile, iar un exemplu este și această salată de murături cu sos de muștar. Este tare gustoasă și dacă nu apuc să închid rapid borcanele, dispar de pe masă unul câte unul.
Nouă ne plac mult salatele cu maioneză, indiferent că este maioneză clasică, sau maioneză de post. Ne place salata de boeuf, dar și salatele combinate cu ciuperci, cu ton, cu pui, etc.
Una dintre rețetele de salate preferate și mult repetată în ultimul timp a fost rețeta de salată de cartofi cu ton file și ceapă roșie.
Vă povestesc despre aceste rețete de salate pentru că și salata de murături prezentată în acest articol va fi combinată mai târziu cu diferite ingrediente. Câțiva cartofi fierți, tocați și adăugați vor spori cantitatea de salată și vor completa gustul salatei. Mă gândesc și la varianta cu file de ton, sau chiar hering, macrou afumat. Câteva măsline adăugate și un plus de maioneză.
Idei sunt multe, însă merită savurată și simplă, alături de o friptură și o garnitură bună.
Rețetă de salată de murături cu sos de muștar
Anterior acestei rețete de salată asortată am preparat rețeta de gogoșari în sos de muștar. Și pe aceștia îi foloseam la diverse salate de cartofi și alte ingrediente.
Și mai pregătesc în fiecare toamnă rețeta de salată asortată de legume și fructe pe care, de asemeni, o folosesc la salatele cu maioneză.
Pentru salata din rețeta de față am folosit aceeași combinație de legume pe care o folosesc și la murăturile asortate, mai puțin varză. Și mi-a mai lipsit conopida, în schimb, ceapa adăugată a dat o savoare aparte rețetei.
Dacă și voi adorați murăturile asortate, găsiți pe blog mai multe rețete de unde vă puteți inspira.
Iar dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.
Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta de salată de murături cu sos de muștar.

INGREDIENTE
- 1 kg gogonele
- 1 kg gogoșari
- 1 kg ardei capia
- 1 kg morcovi
- 1 kg ceapă galbenă și roșie
- 500 gr țelină
- 500 gr sfeclă roșie
- Pentru soluția de murat legumele:
- 500 ml oțet de vin de 9°
- 300 ml apă
- 250 gr zahăr
- 50 g sare de murături
- 1 plic cu condimente pentru murături
- Pentru sosul de muștar:
- 500 ml ulei de floarea soarelui
- 250 gr muștar clasic
- 25 gr muștar cu hrean
- 25 gr muștar cu miere
MOD DE PREPARARE
De menționat că legumele au fost cântărite după ce au fost curățate. Însă cantitățile legumelor folosite nu sunt stas, fiecare poate combina legumele după gust. De exemplu, puteți pune o cantitate mai mare din legumele care vă plac mai mult.
Așadar, curățăm legumele și le feliem subțire. Eu am folosit robotul, mai puțin la ceapă și gogoșari pe care le-am tocat cu cuțitul, julien. Feliem separat legumele pentru că tot separat le vom opări în soluția de murat.
După ce avem toate legumele tocate, punem la fiert soluția pentru murat. Amestecăm într-o cratiță sau oală toate ingredientele și le punem la fiert. Amestecăm până când se diluează zahărul și sarea, apoi oprim focul și acoperim vasul cu un capac. Lăsăm soluția acoperită 10 minute, pentru a se infuza bine condimentele pentru murături.
Trecem soluția printr-o sită deasă, sau un tifon pentru a îndepărta condimentele. Punem din nou vasul cu soluția la foc și o lăsăm până la primul clocot. Opărim pe rând legumele feliate pentru 3-5 minute fiecare.
Mai întâi am opărit morcovii împreună cu țelina. Am continuat cu gogonelele, apoi gogoșarii, ceapa și, la final, sfecla roșie.
După ce am opărit legumele, separat, le scoatem într-o sită și le lăsăm la scurs și la temperat. Nu trebuie răcită complet, doar ușor temperată.
Între timp, ne ocupăm de maioneza de muștar și de sterilizarea borcanelor. Am sterilizat borcanele la cuptor, împreună cu capacele.
Pentru maioneza de muștar procedăm în același mod ca la maioneza clasică. Punem muștarul în recipientul mixerului și adăugăm, treptat, uleiul, în timp ce mixăm ingredientele folosind treapta superioară a mixerului.
Când amestecul de murături este bine scurs, îl punem într-un vas încăpător și adăugăm maioneza de muștar. Păstrăm puțină maioneză pentru a o adăuga la final, în borcane.
Punem salata de murături cu maioneză de muștar în borcanele sterilizate și ușor fierbinți. O îndesăm în borcane cât de bine putem, iar deasupra punem un strat subțire din maioneza de muștar oprită.
Închidem bine capacele și punem borcanele în cuptorul deja cald. Nu mai aprindem focul, dar lăsăm borcanele în cuptor până a doua zi când vor fi răcite. Lăsând borcanele în cuptorul cald avem siguranța că se vor sigila bine capacele.
Chiar dacă este mai mult de muncă la o astfel de salată de murături cu sos de muștar, rezultatul final merită din plin și efortul și timpul alocat.
Spor și poftă bună!