Platou cu aperitive pentru mese festive

de Maria Udrea
728 vizualizări
Platou cu aperitive pentru mese festive. Șase feluri de aperitive pe o tavă albă

Preparând câteva rețete de aperitive simple, din ingrediente puține și foarte accesibile, putem umple un platou cu aperitive pentru mese festive cu care să-i impresionăm pe cei dragi.

Ce conține acest platou cu aperitive pentru mese festive:

  • turnulețe de legume cu mini mozzarella
  • doboș aperitiv cu șuncă presată și cașcaval
  • cârnăciori în foietaj
  • brioșe aperitiv cu verdețuri și legume
  • chifteluțe din carne
  • salată de ciuperci cu piept de pui în cupe de ardei
  • tartine cu pate de somon afumat

Cum pregătim rețetele pentru acest platou

Platou cu aperitive pentru mese festive. Șase feluri de aperitive pe o tavă albă

Platou cu aperitive pentru mese festive

Preparând câteva rețete de aperitive simple, din ingrediente puține și foarte accesibile, putem umple un… Aperitive Platou cu aperitive pentru mese festive European Printează
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 8 vot(uri) )

Este unul dintre cele mai simple platouri cu aperitive festive. Iar dacă se dorește mai amplu, se mai pot adăuga și alte preparate. Aș mai recomanda salata de icre, diferite rulade, ouăle umplute, etc

Turnulețe din legume cu mini mozzarella

Acest aperitiv este foarte simplu de pregătit. Avem nevoie de roșii cherry, castraveți, ridichi și mini mozzarella. Feliem rondele castraveții și ridichile, iar roșiile și mini mozzarella le lăsăm întregi. Le așezăm sub formă de turnuleț, alternându-le pentru un joc de culori atractiv și înfigem în fiecare turnuleț câte o scobitoare.

Doboș aperitiv cu șuncă presată și cașcaval

Acest aperitiv este și mai simplu de realizat. Feliem ambele ingrediente în felii aproximativ egale, le suprapunem alternativ și le decupăm în funcție de cât de mari dorim porțiile. Vom ține cont să fie cam de mărimea turnulețelor, cu aproximație.

Cârnăciorii în foietaj pentru platou cu aperitive pentru mese festive

Pentru cârnăciorii în foietaj avem nevoie de un pachet cu aluat foietaj, cârnăciori mai subțiri, ketchup, ou pentru uns și semințe de chimen și de susan.

Vedeți Aici Rețeta de cârnăciori în foietaj

Brioșe aperitiv cu verdețuri și legume

Pentru a prepara brioșe aperitiv cu verdețuri și legume avem nevoie de câteva ingrediente colorate, pentru un aspect atractiv: spanac, morcovi, șuncă presată. Dar avem nevoie și de un aluat din făină, cu ouă, iaurt sau smântână și condimente.

Vedeți aici rețeta de brioșe aperitiv cu verdețuri și legume

Chifteluțe din carne pentru platou cu aperitive pentru mese festive

Pentru rândul cu chifteluțe nu ar fi mare lucru de spus. Fiecare gospodină are o rețetă proprie de chifteluțe din carnea preferată: porc, vită, sau pui. Se pot prepara chifteluțe chiar și de pește.

Vedeți aici rețeta mea de chifteluțe

Salată de ciuperci cu piept de pui în cupe de ardei

Pentru salata de ciuperci cu piept de pui, avem nevoie de: ciuperci champignon, proaspete, sau din conservă, piept de pui, maioneză și ceva murături. Mai avem nevoie și de ardei gras, roșu sau multicolor pentru a crea cupele.

Vedeți aici rețeta pentru salată de ciuperci cu piept de pui și murături

Tartine cu pate de somon afumat

Pentru tartine cu pate de somon afumat avem nevoie de: file de somon afumat, o cremă de brânză, sau unt, zeama de la o lămâie mare, 1 lingură de dulceață de ardei iuți, sau fulgi de chilli.

Îl puteți achiziționa și din comerț, asta în cazul în care nu aveți timp de preparat.

Vedeți aici rețeta de pate din somon afumat

Sper să vă folosească drept inspirație ideea mea de platou cu aperitive pentru mese festive!

Găsiți pe blog mai multe astfel de idei pentru aperitive festive, în secțiunea ”Aperitive”.

Iar dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: