Pentru că am avut o aniversare în familie a fost musai să pregătesc un tort și am pregătit această Rețetă de Tort spirală cu cremă de cacao și cremă de ciocolată albă.
Am tot văzut diverse rețete de tort spirală la colegele mele de pe bucătăraș.ro și a sosit timpul să prepar și eu o astfel de rețetă.
Am ales să prepar foaia de ruladă simplă și o cremă de cacao cu unt, așa cum am preparat și la Rețeta de Prăjitură Excelent.
Ador crema aceasta de cacao cu unt, pentru că este crema care se prepara pe vremuri, până să descoperim cremele de ciocolată cu frișcă.
Dar am preparat și o cremă de ciocolată albă, ca să dau puțină culoare tortului și diversitate de gusturi.
Ingrediente
- Pentru o foaie de ruladă de 37/43,5 cm:
- 7 ouă medii
- 150 gr zahăr cu aromă de vanilie
- 50 ml ulei
- 250 gr făină
- 1 vârf de linguriță cu sare
- 2 lingurițe esență de vanilie
- Pentru crema de cacao:
- 5 ouă mari
- 250 gr zahăr pudră
- 100 gr cacao
- 1 vârf de linguriță cu sare
- 2 lingurițe esență de rom
- 400 gr unt cu 82% grăsime
- Pentru crema de ciocolată albă:
- 200 gr ciocolată albă
- 100 ml smântână pentru frișcă
- 250 gr mascarpone
- 1 vârf de linguriță cu sare
- 2 lingurițe esență de vanilie
- Pentru decor:
- fulgi și inimioare de ciocolată
Mod de preparare pentru tort spirală cu cremă de cacao
Pregătim o foaie de ruladă.
Pornim cuptorul la 180 de grade.
Începem prin a separa albușurile de gălbenușuri. Presărăm sare și peste albușuri și peste gălbenușuri. Gălbenușurile le frecăm cu sare, apoi cu uleiul până la omogenizare. Mixăm albușurile până devin cristaline, apoi adăugăm, treptat, zahărul și le mixăm până obținem o bezea fermă. Îndepărtăm mixerul și introducem o spatulă de silicon. Încorporăm în bezea compoziția de gălbenușuri, amestecând cu mișcări circulare, de jos în sus. Încorporăm, treptat și făina, folosind aceleași mișcări circulare. Tapetăm tava cu hârtie de copt, întindem aluatul pentru foaia de ruladă în ea și o coacem pentru 20-25 de minute, la 180 de grade. Umezim un prosop de bucătărie, răsturnăm foaia de ruladă peste el și o rulăm, păstrând și hârtia de copt. O lăsăm să se răcească așa rulată.
Cât timp se coace foaia de ruladă, pregătim cremele.
Pentru crema de cacao, amestecăm ouăle într-o crăticioară, presărăm sare peste ele și adăugăm zahărul. Apoi le mixăm energic până se topește zahărul și compoziția devine spumoasă. Punem crăticioara l foc mediu, deasupra unui vas cu apă fierbinte. Fierbem crema, amestecând continuu, aproximativ 15 minute. În acest timp crema se va îngroșa ușor, dar va rămâne tot spumoasă. Oprim focul, adăugăm cacaua în cremă și amestecăm intens până se omogenizează. Adăugăm și esența și dăm crema la rece.
Când crema este răcită, mixăm untul moale, ținut la temperatura camerei, până devine cremos. Apoi, adăugăm lingură cu lingură, crema, mixând până se omogenizează bine compoziția.
Asamblăm minunatul tort spirală cu cremă de cacao și cremă de ciocolată albă.
Dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.
Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.