Ciorbă de roșii cu găluște de cartofi

de Maria Udrea
10972 vizualizări
Porție de ciorbă de roșii cu găluște de cartofi, în bol rustic

Din roșii întregi, conservate în suc de roșii, plus câteva legume proaspete adăugate și cartofi amestecați cu verdeață, am preparat o delicioasă ciorbă de roșii cu găluște de cartofi. Este foarte gustoasă și atât de sățioasă încât nu mai necesită pâine la masă.

Vedeți aici rețeta de roșii întregi în suc de roșii

Ne plac mult ciorbele de roșii, în special vara din roșii proaspete de grădină. Preparăm foarte des rețeta de ciorbă de roșii cu găluște de griș. Este preferata familiei.

Însă, foarte gustoasă este și preparată în sezonul rece, cu roșii conservate. Iar găluștele de cartofi sunt perfecte pentru sezonul rece, pentru că sunt mai consistente.

Mai găsiți pe blog astfel de găluște prezentate în rețeta de ciorbă de afumătură cu găluște de cartofi. Cu astfel de ciorbe consistente la masă nu mai ai nevoie de felul doi și nici de pâine.

Ce conține rețeta de ciorbă de roșii cu găluște de cartofi

În afară de roșiile întregi conservate în suc de roșii, am mai adăugat în ciorbă o ceapă și o țelină mică. Răzuite și călite în puțin ulei, pentru a le degaja intens aromele, dar și puțin cimbru uscat, adăugat în timpul fierberii, au aromatizat ciorba tare plăcut. Iar găluștele de cartofi le-am asezonat cu mărar și pătrunjel. Mi-a lipsit busuiocul verde care se combină perfect cu cartofii, dar și cu roșiile. Însă tare gustoasă a ieșit, a primit notă maximă și s-a cerut rapid repetată.

Tot din categoria rețetelor de ciorbă din roșii, mai găsiți pe blog și rețeta de supă de roșii cu găluște bavareze.

Și dacă regăsiți gustul vostru în rețetele de pe blog, le mai puteți urmări și pe pagina de Facebook.

Vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram și pe Pinterest sau pe Twitter.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta de ciorbă de roșii cu găluște de cartofi.

Porție de ciorbă de roșii cu găluște de cartofi, în bol rustic

Ciorbă de roșii cu găluște de cartofi

Din roșii întregi, conservate în suc de roșii, plus câteva legume proaspete adăugate și cartofi… Supe/Ciorbe Ciorbă de roșii cu găluște de cartofi European Printează
Porții: 8 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 4.8/5
( 21 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • 1200 gr roșii întregi, conservate în suc de roșii
  • 1 ceapă
  • 1 țelină mică
  • 30 ml ulei de floarea soarelui
  • 2 l apă
  • sare după gust
  • 1/2 linguriță cu cimbru uscat și măcinat
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • Pentru găluște de cartofi:
  • 4 cartofi medii
  • 1 linguriță de sare
  • 2 ouă
  • 75 gr făină
  • 1/2 legătură de mărar
  • câteva fire de pătrunjel

MOD DE PREPARARE

Începem cu pregătirea cartofilor pentru a-i transforma în găluște.

Curățăm cartofii, îi spălăm bine și îi tocăm în cuburi. Îi punem la fiert în 2 litri de apă. Iar după ce îndepărtăm spuma care se formează deasupra, adăugăm o linguriță de sare. Lăsăm cartofii să fiarbă până când încep să se sfărâme. Apoi îi scurgem de apă și îi pasăm. Lăsăm piureul de cartofi să se răcească, apoi adăugăm făina, ouăle și verdeața tocată mărunt.

Între timp, curățăm ceapa și țelina și le dăm pe răzătoarea mică. Le punem la călit în ulei și le amestecăm să nu se ardă. Le stropim pe parcurs cu supă de la fierberea cartofilor, apoi adăugăm roșiile întregi și sucul în care au fost conservate. Nu strivim roșiile, le lăsăm întregi, însă le decojim pe parcurs ce fierb.  Adăugăm și supa de la cartofi. Lăsăm ciorba să fiarbă aproximativ 30 de minute, la foc încet. Adăugăm și cimbrul.

După acest interval de timp, luăm cu lingura din compoziția de cartofi și scufundăm în ciorba de roșii. Lăsăm găluștele de cartofi să fiarbă până când se ridică la suprafață. Gustăm ciorba și îi potrivim gustul cu sare.

După stingerea focului, adăugăm pătrunjelul verde, tocat mărunt.

Este o ciorbă acrișoară, foarte gustoasă și sățioasă, v-o recomand cu drag!

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.